Nu numărul dă biruinţa...

,,Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă." (Judecatori 7:7)

     În vremea pe care o trăim, preţul se pune tot mai mult pe cantitate şi nu pe calitate. 

      Prieteni cât de mulţi la număr, dar nu contează că la un necaz nu mai rămân decat vreo doi, trei lângă noi. Oameni să fie cât de mulţi şi proşti dacă se poate să nu pună atâtea întrebări, atunci e s

şi mai bine. În biserici, membri cât de mulţi, fanfare şi coruri, că în aceasta îşi măsoară bisericile astăzi puterea, în numărul enoriaşilor pe care îl au şi nu în puterea Duhului lui Hristos.         

    

     Nu am iubit niciodată matematica, de aceea probabil am făcut teologia crezând că voi scăpa pentru totdeauna de ea, dar în Biblie am dat iar de matematică. Doar că aici e vorba de matematica lui Dumnezeu pe care o iubesc foarte mult.

    

     Erau 32.000 de oameni lângă Ghedeon cu care trebuia să meargă la luptă şi Dumnezeu îi vorbeşte spunându-i că sunt prea mulţi. Le dă liber fricoşilor şi pleacă acasă 22.000 de oameni rămânând doar 10.000. Îi coboară la apă şi acolo îi triază încă o dată rămânând doar 300 de inşi cu care Ghedeon trebuia să plece împotriva lui Madian care era în număr de 135.000 de oameni.(Jud.8:10)

     Aceasta e matematica lui Dumnezeu: calitate contra cantităţii. O matematică simplă atunci când Îl pui şi pe Dumnezeu în calcul. Martin Luther spunea: ,,Eu şi Dumnezeu formăm majoritatea.”

     Tu poţi întelege asta, că nu numărul dă biruinţa?

                                                                                                                                          Darius Filimon

    

     

Clientul unei ciorbe scumpe...

,,Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.

Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”(Geneza 25:30,31)

     Dreptul unui întâi născut era că primea o parte dublă de avere faţă de ceilalti, plus că devenea şeful tribului. Era cel mai binecuvântat. Dar la ce să îmi folosească dreptul de întâi născut, când eu de fapt mor de foame? 

     Îl minţise Diavolul pe Esau spunându-i că e pe moarte şi el a crezut, dar el de fapt era doar rupt de oboseală. Noi spunem altfel când lipsim de la biserică: sunt rupt de oboseală, dar de fapt cei mai mulţi sunt morţi déjà. Işi mănâncă Esau ciorba, după care se ridică şi pleacă, dar fără binecuvântare. 

     Mersese pe premiza ,,ce-i în mână nu-i minciună”, sau ,,nu dau pasărea din mână pe cea de pe gard”. Pe calea pocăinţei este exact invers. Sunt momente în viaţă când trebuie să dai pasărea din mână pe cea de pe gard. Să arunci pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.(Eclesiastul 11:1) Greu de înţeles asta. Mai ales când eşti flămând. 

     Asta se numeşte credinţă. Să poţi să vezi cu ochii credinţei ceea ce nu poţi vedea cu ochii de carne. Se crezuse un mare afacerist Esau, mai mare şi ca Diavolul, dar realizase la urmă că nu echivala preţul ciorbei, cu dreptul de întâi născut. Era doar o chestiune de timp.

     E început de săptămână dragilor, dar să nu uitaţi că noi avem dreptul de întâi născut. Acolo la Calvar, ne-a născut Hristos pe noi întâia dată.

     Să ţineţi de acest drept şi cu mâinile şi cu dinţii, iar dacă nu îl aveţi încă, să vă faceţi rost degrabă de acest drept de întâi născut.

     Să nu vă fie mintea numai la ciorbe. Sufletul nu se satură cu asta…

Darius Filimon

Nu mergem la luptă? …Pierdem merindele.

,,Au luat merindele poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.” (Judecători: 7:8)

     Trebuiau să meargă la luptă împotriva lui Madian. Fuseseră treizeci şi două de mii de oameni, dar mai rămăseseră doar trei sute de oameni.

     Dumnezeu nu are nevoie de umpluturi. Nu suntem sarmale. Suntem Templul Duhului Sfânt. Dar noi stăm acasă şi nu ne implicăm în nimic. Nu venim la biserică, decât doar atunci când avem chef, facem ce vrem noi, nu avem nevoie de ,,comandanţi” că nu ne place supunerea. Doar că se întâmplă atunci ceva interesant, ce nu pot să înţeleagă mulţi. Cu cât se luptă mai mult pământeşte, lor tot nu li se ajunge. 

     Ceilalţi din popor care merg acasă, pierd merindea şi trâmbiţa. Trâmbiţele celor trei sute de oameni care au mers la luptă sunau biruinţă puţin mai târziu. Dar cei ce raman acasă ce trâmbiţează oare, tot biruinţă? Nu îi auziţi în cursul săptămânii după ce lipsesc de la Casa lui Dumnezeu trâmbiţând că nu le mai ajung banii? Că sunt bolnavi, că au nevoie de ajutor şi că nu mai văd soarele zâmbind printre norii care sunt deasupra familiei lor? Trâmbiţa bucuriei se schimbă in trâmbiţă de jale. Greu de priceput asta. 

     Şi din cele zece fecioare, doar cinci rămân cu untdelemn până la final, deoarece celelalte cinci s-au considerat singure înţelepte şi după calculul lor, ieşea că le va ajunge untdelemnul. Doar că…mirele zăbovise.

     Doar săptămâna e nouă, lupta nu. De doua mii de ani e aceeaşi numai oamenii se schimbă. Hristos nu. El este Comandantul nostru suprem. 

     Oşteni, fruntea sus şi înainte!

Darius Filimon

Ce putem învăța de la Diavolul?

Dacă tot învățăm de la Diavolul  numai prostii, de ce nu am învăța ceva folositor și anume:

Cunoaște foarte bine Biblia.

Pe streașina Templului, Diavolul vorbește cu Isus citând din Scriptură. O cunoaște și încă bine. Doar că nu o trăiește. O folosește în alte scopuri. Noi nu știm Biblia, dar încercăm să trăim o pocăința după ureche. Și falimentăm pe capete. Așa ajung cei mai mulți să spună că nu mai există vreo șansă pentru ce au făcut. Dacă am cunoaște Biblia, am ști că Dumnezeu a spus: ,,Eu iți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață; întoarce-te la Mine, căci eu te-am răscumpărat.”(Isaia 44:22) Atunci ai înțelege că trebuie doar să te întorci spre El.

Curajul de a veni la Isus.

Erau adunați într-o zi îngerii și Dumnezeu la o ședință.(Iov 1:6) Și vine Diavolul în mijlocul lor și se apropie de Dumnezeu. Diavolul, care împreună cu toți demonii, au un destin clar: iazul de foc. Cât curaj din partea Diavolului cel care fură, înjunghie, ispitește și încearcă să doboare de este cu putință chiar pe cei aleși. Si noi, ne-am pierdut curajul. Încă Îl putem simți pe Dumnezeu cu o mare dragoste și îndurare față de noi, dar totuși nu avem curaj. De ce nu îndrăznești? Dumnezeu, nu a refuzat pe nimeni niciodată. Vino la El…

Insistență înaintea lui Isus

În momentul când a ispitit pe Isus în pustie, de 3 ori s-a apropiat de El și a tot insistat ca să obțină ce ar fi vrut. E nevoie astăzi de insistență, nu de formalism.

Ilie a cerut ploaie până a venit!

David, căzuse în păcat dar a insistat pentru iertare și a cerut lui Dumnezeu să-i dea iarași bucuria mântuirii până ce-a simțit-o din nou.

Iacov, s-a luptat cu îngerul spunând că nu îl va lăsa să plece, până nu îl va binecuvânta.

Ana, era stearpă dar atât a insistat înaintea lui Dumnezeu ca să îi dea un copil, până ce Dumnezeu a ascultat-o. Așa a venit Samuel, care tâlmăcit înseamnă “Dumnezeu a ascultat.”

Asta e diferența. Diavoulul insistă la Dumnezeu, dar nu primește nimic. În schimb, tu, dacă vei bate, ți se va deschide. Dacă vei căuta, vei găsi. Dacă vei cere, ți se va da.

Dar pentru asta, nu uita….e nevoie: Să cunoști Biblia. Să ai curaj să vii la Isus. Să insiști atunci când pare că totul e închis. Atunci cerul se va deschide…

Darius Filimon