BISERICA DE AZI ...
Normal că aveau ură cărturarii şi
fariseii pe Isus, deoarece El le-a spus foarte direct
că ,,strecură ţânţarul şi înghit cămila’’ (Mt.24:24).
Dacă tragem perdeaua larg deschis şi
privim în bisericile noastre fără să strecurăm ţânţarul şi să înghiţim cămila,
observăm că venitul la biserică a devenit exact aşa cum spun unii predicatori:
,,Haideţi să facem un efort să venim la biserică’’. Unora, atât le-a mai rămas
de spus. Şi venitul la biserică efort a devenit. Cu tot modernismul, cu toate
maşinile pe care le avem şi cu toată rapiditatea din secolul vitezei nu mai
avem chef…. Culmea, duminica ni se pare un aşa efort de a ne trezi şi a merge
la biserică unde ajungem fix în 3 minute cu bmw-urile pe care le avem astăzi.
Extraordinar! Creştinii de pe vremea lui Pavel erau nelipsiţi de la Templu în
fiecare zi. (Fapte 2:46). Atunci se putea….astăzi nu!
Să nu mai
vorbim de slujirea care se face in biserică, împinsă, precum trebuia împins
Aro-ul tatălui meu din ’80 care era 4x4 săracu’…..dar, doar atunci când era
împins. Tinerii trebuie împinşi, predicatorii trebuie împinşi, cei de la cor la
fel şi astfel devine lucrarea împinsă. Dumnezeu vrea oameni care i-au
iniţiativă, asemenea lui Neemia. Când a auzit Neemia despre starea
Ierusalimului, s-a pus jos, a plans, s-a jelit, s-a rugat, s-a ridicat apoi, a
mers înaintea împăratului Artaxerxe căruia îi era slujitor şi i-a spus că
trebuie să plece la Ierusalim să zidească zidurile cetăţii în care erau
mormintele părinţilor lui. A plecat, a îmbărbatat poporul, l-a împins spre a
face lucrarea, poporul s-a ridicat, au pus mână în mână, iar lucrarea a fost
dusă la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu.(Cartea Neemia). Dumnezeu era
acolo, dar avea nevoie de un om care să se ridice şi să împingă pe cei care
stăteau şi priveau rămăşiţele zidurilor. Fraţilor, să ne ridicăm, să privim
înainte să vedem ce este de făcut, să venim la repetiţiile de cor, fanfară, sau
grup. Ca predicatori, sâmbăta seara să nu mai stăm cu capul în televizor până
dupa ora 12, ci să ne rugăm pentru har în biserică. Duminica dimineaţa la ora 9
cântăm cântarea ,,Ce dulce eşti al rugii ceas, când cu lacrime pe obraz….’’ si
aşteptăm să dea Domnul lacrimi şi har…..dar de unde? Din ochii umflaţi de
noaptea de la televizor sau din calculator, jucându-ne până adormim cu capul pe
tastatură? Lăsaţi ca împinsă să fie numai maşina veche a părinţilor voştri, nu
şi slujirea din biserică, deoarece datorită slujirii din biserici, statul în
biserică devine un chin. De ce chin?
Avem căldurică, scaune confortabile,
predică fratele Petrescu despre Noe şi începe cu neamurile lui Noe, cu
construirea corabiei, cum a tăiat Noe lemnele, la ce măsură, cum a izolat-o cu
smoală, cum a luat câte 2 vieţuitoare din fiecare si menţionează toate
vieţuitoarele pe care şi le aminteşte. Pentru ascultători e un chin. Cântă
corul o cântare, grupul de copii, dar tot un chin e, sunt aceleaşi cântări
pentru că la repetiţii se vine numai împins. Ne trezim la colectă. Să nu facem
zadarnic harul Lui Dumnezeu, pentru că atunci degeaba a murit Hristos, spune
Biblia. Să predicăm oamenilor despre marele har al lui Dumnezeu şi despre
iertarea păcatelor la crucea lui Hristos. Să ardă în noi Duhul lui Dumnezeu, să
clocotim şi să spunem aşa ca şi David: ,,Mă bucur când mi se zice: Haidem la
Casa Domnului!’’(Psalmul 122:1). Să nu ni se mai pară un efort venitul la
biserică, lucrarea să nu trebuiască făcută tot timpul împinsă, iar statul în
biserică să nu mai fie un chin.
Altfel, vom
ajunge să spunem ceea ce îmi spunea un prieten într-o seară de joi,
întâlnindu-ne într-o biserică, întâmplător. Spunea el: ,,…înainte să vin la
biserică am vrut sa merg la un spectacol de teatru, dar am ales să vin totuşi
la biserică. De ce acum, după terminarea bisericii am senzaţia că poate mai
câştigat eram dacă mergeam la teatru?’’