Evanghelizare la cort - Gura Văii(Arad)

Întâlnire de tineret la Betania, Gura Văii!

Invitaţi: Onisim Botezatu, Nicolae Geantă şi Rouă pentru suflet(fratii de la Boldeşti - Prahova)

Dumnezeu fie cu noi!

Sâmbătă 5 iulie 2014, ora 19

La Biserica Penticostală Betania din Gura Văii, Arad

Vă aşteptăm cu mult drag!

Trăim cu speranţa revederii, pentru Flavius Iagăru! - de Darius Filimon

    Am spus cândva că de cele mai multe ori trebuie să mori ca să observe alţii ce-au avut şi ce-au pierdut. Mă gândesc că Ema cea care acceptase să-i fie soţie peste un scurt timp, a ştiut de ce… De părinţi de asemenea, nu mă îndoiesc de faptul că au ştiut întotdeauna ce băiat au. Oameni care cunosc adevăratele valori. 

    

    Doar că, vor exista mulţi în momentul acesta care vor spune doar cuvinte de laudă pentru Flavius. Păcat…că numai mort scoţi asemenea cuvinte de la astfel de oameni. De fapt, cam asta e premiza…vrei apreciere în slujire? Atunci va trebui să mori un pic… 

   Nu alergăm să slujim pentru şi după aprecieri, dar slujitorii şi slujirea au atâta nevoie de încurajare şi îmbărbătare, dar nu prea oferă nimeni asta decat doar atunci când cei ce ar merita-o, nu o mai pot auzi. Se vedea în Flavius o aşa dragoste pentru slujire şi nu cred că ar putea cineva contra-argumenta asta. Sper să fi fost recunoscut şi apreciat de biserică şi de alţii, la slujirea lui, la doar 23 de ani. 

    Unul din lucrurile care ne-au legat foarte mult pe toţi cei ce eram colegi la Şcoala de predicare ,,Cireşarii” din Cluj, era acesta că ne încurajam unii pe alţii când cei mai mulţi loveau cu vorbele şi cu picioarele, sincera slujire pe care o făceau unii din ei. Aşa am ajuns şi eu să îmi fac un ,,motto” în viaţă că ,,un picior în spate e un pas în faţă întotdeauna;" şi dacă am parte să primesc unul zdravăn de tot, poate reuşesc şi fac chiar doi paşi în faţă. 

    Nu ştiu de ce, dar parcă am impresia că Flavius, colegul meu, a făcut cam repede paşii aceştia în faţă. Aşa de repede, încât la doar 23 de ani, a ajuns în Cer. Prietene, ce-i drept, suspinăm acum, dar trăim cu speranţa revederii.

    Sincere condoleanţe şi mângâieri familiei şi Emei…Dumnezeu, fie mângâierea voastră!

                                                                                                                              Al tău coleg, 

Darius Filimon, Arad(Gura-Văii)

alte informatii:

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/05/astazi-ne-rugam-pentru-flavius-iagaru.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/05/flavius-e-in-situatie-critica.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/06/flavius-iagaru-are-nevoie-de-sange.html

Cât de mult mă îngenunchează setea?

,,Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.” (Judecători 7:6)

 

     Ştim că Dumnezeu a făcut trierea poporului. Ştim că aşa a fost schema cu băutul apei din pârâu pentru ca să fie despărţiţi unii de alţii. Dar întrebarea este, de ce?

     Nu a trecut mult timp de când eram cu tatăl meu la pădure după lemne. Trebuia ca tatăl meu să meargă până acasă şi să se întoarcă apoi, timp în care eu am rămas sus în pădure pregătind alte lemne. Nu aveam apă. Aducea tatăl meu, dar mai târziu. Timpul trecea. Eu oboseam. Eram setos şi am decis să cobor la pârâu să beau apă. Am coborât şi am îngenuncheat să beau. Setea care era în mine, m-a făcut să îngenunchez şi să mă aplec până la apă să beau ca să îmi potolesc setea. Am băut, m-am ridicat, apoi am realizat neatenţia mea. Oricând, în orice moment, un animal sălbatic se putea arunca asupra mea în timpul în care eu îmi potoleam setea. Am coborat eu în apă şi nu am dus apa la mine cu mâna ca să o beau.

     Asta nu putem intelege mulţi că în viaţă chiar şi atunci când nouă ni se pare că e ,,pe loc repaus”, noi trebuie să fim în poziţie de luptă. Când duci apa cu mâna la gură şi bei, poţi să fii cu ochii în patru. Observi tot ce mişcă în jurul tău. De asemenea oameni are Dumnezeu nevoie. Dacă se năpusteşte inamicul asupra mea? Dacă vine Madian peste mine?

     Nu se poate ca să ne doboare orice sete. Orice val să dea cu noi pe spate. Orice tristeţe să ne facă să coborâm privirea jos în pământ. Privirea trebuie să fie ţintă la cer. Când a plecat Isus de pe pământ a plecat spunându-ne că aşa cum s-a dus aşa va şi reveni pe norii cerului. De atunci şi până va reveni, privirea sus la cer!

     Suntem însetaţi uneori din diferite motive şi ,,Madian” ne aşteaptă la apă. Acolo vrea să ne străpungă pieptul când ne vom ridica.

     Noi avem pieptul străpuns deja, dar de setea după Hristos. Asta face diferenţa...

Darius Filimon

Nu numărul dă biruinţa...

,,Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă." (Judecatori 7:7)

     În vremea pe care o trăim, preţul se pune tot mai mult pe cantitate şi nu pe calitate. 

      Prieteni cât de mulţi la număr, dar nu contează că la un necaz nu mai rămân decat vreo doi, trei lângă noi. Oameni să fie cât de mulţi şi proşti dacă se poate să nu pună atâtea întrebări, atunci e s

şi mai bine. În biserici, membri cât de mulţi, fanfare şi coruri, că în aceasta îşi măsoară bisericile astăzi puterea, în numărul enoriaşilor pe care îl au şi nu în puterea Duhului lui Hristos.         

    

     Nu am iubit niciodată matematica, de aceea probabil am făcut teologia crezând că voi scăpa pentru totdeauna de ea, dar în Biblie am dat iar de matematică. Doar că aici e vorba de matematica lui Dumnezeu pe care o iubesc foarte mult.

    

     Erau 32.000 de oameni lângă Ghedeon cu care trebuia să meargă la luptă şi Dumnezeu îi vorbeşte spunându-i că sunt prea mulţi. Le dă liber fricoşilor şi pleacă acasă 22.000 de oameni rămânând doar 10.000. Îi coboară la apă şi acolo îi triază încă o dată rămânând doar 300 de inşi cu care Ghedeon trebuia să plece împotriva lui Madian care era în număr de 135.000 de oameni.(Jud.8:10)

     Aceasta e matematica lui Dumnezeu: calitate contra cantităţii. O matematică simplă atunci când Îl pui şi pe Dumnezeu în calcul. Martin Luther spunea: ,,Eu şi Dumnezeu formăm majoritatea.”

     Tu poţi întelege asta, că nu numărul dă biruinţa?

                                                                                                                                          Darius Filimon

    

     

Clientul unei ciorbe scumpe...

,,Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.

Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”(Geneza 25:30,31)

     Dreptul unui întâi născut era că primea o parte dublă de avere faţă de ceilalti, plus că devenea şeful tribului. Era cel mai binecuvântat. Dar la ce să îmi folosească dreptul de întâi născut, când eu de fapt mor de foame? 

     Îl minţise Diavolul pe Esau spunându-i că e pe moarte şi el a crezut, dar el de fapt era doar rupt de oboseală. Noi spunem altfel când lipsim de la biserică: sunt rupt de oboseală, dar de fapt cei mai mulţi sunt morţi déjà. Işi mănâncă Esau ciorba, după care se ridică şi pleacă, dar fără binecuvântare. 

     Mersese pe premiza ,,ce-i în mână nu-i minciună”, sau ,,nu dau pasărea din mână pe cea de pe gard”. Pe calea pocăinţei este exact invers. Sunt momente în viaţă când trebuie să dai pasărea din mână pe cea de pe gard. Să arunci pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.(Eclesiastul 11:1) Greu de înţeles asta. Mai ales când eşti flămând. 

     Asta se numeşte credinţă. Să poţi să vezi cu ochii credinţei ceea ce nu poţi vedea cu ochii de carne. Se crezuse un mare afacerist Esau, mai mare şi ca Diavolul, dar realizase la urmă că nu echivala preţul ciorbei, cu dreptul de întâi născut. Era doar o chestiune de timp.

     E început de săptămână dragilor, dar să nu uitaţi că noi avem dreptul de întâi născut. Acolo la Calvar, ne-a născut Hristos pe noi întâia dată.

     Să ţineţi de acest drept şi cu mâinile şi cu dinţii, iar dacă nu îl aveţi încă, să vă faceţi rost degrabă de acest drept de întâi născut.

     Să nu vă fie mintea numai la ciorbe. Sufletul nu se satură cu asta…

Darius Filimon

Nu mergem la luptă? …Pierdem merindele.

,,Au luat merindele poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.” (Judecători: 7:8)

     Trebuiau să meargă la luptă împotriva lui Madian. Fuseseră treizeci şi două de mii de oameni, dar mai rămăseseră doar trei sute de oameni.

     Dumnezeu nu are nevoie de umpluturi. Nu suntem sarmale. Suntem Templul Duhului Sfânt. Dar noi stăm acasă şi nu ne implicăm în nimic. Nu venim la biserică, decât doar atunci când avem chef, facem ce vrem noi, nu avem nevoie de ,,comandanţi” că nu ne place supunerea. Doar că se întâmplă atunci ceva interesant, ce nu pot să înţeleagă mulţi. Cu cât se luptă mai mult pământeşte, lor tot nu li se ajunge. 

     Ceilalţi din popor care merg acasă, pierd merindea şi trâmbiţa. Trâmbiţele celor trei sute de oameni care au mers la luptă sunau biruinţă puţin mai târziu. Dar cei ce raman acasă ce trâmbiţează oare, tot biruinţă? Nu îi auziţi în cursul săptămânii după ce lipsesc de la Casa lui Dumnezeu trâmbiţând că nu le mai ajung banii? Că sunt bolnavi, că au nevoie de ajutor şi că nu mai văd soarele zâmbind printre norii care sunt deasupra familiei lor? Trâmbiţa bucuriei se schimbă in trâmbiţă de jale. Greu de priceput asta. 

     Şi din cele zece fecioare, doar cinci rămân cu untdelemn până la final, deoarece celelalte cinci s-au considerat singure înţelepte şi după calculul lor, ieşea că le va ajunge untdelemnul. Doar că…mirele zăbovise.

     Doar săptămâna e nouă, lupta nu. De doua mii de ani e aceeaşi numai oamenii se schimbă. Hristos nu. El este Comandantul nostru suprem. 

     Oşteni, fruntea sus şi înainte!

Darius Filimon

Ce putem învăța de la Diavolul?

Dacă tot învățăm de la Diavolul  numai prostii, de ce nu am învăța ceva folositor și anume:

Cunoaște foarte bine Biblia.

Pe streașina Templului, Diavolul vorbește cu Isus citând din Scriptură. O cunoaște și încă bine. Doar că nu o trăiește. O folosește în alte scopuri. Noi nu știm Biblia, dar încercăm să trăim o pocăința după ureche. Și falimentăm pe capete. Așa ajung cei mai mulți să spună că nu mai există vreo șansă pentru ce au făcut. Dacă am cunoaște Biblia, am ști că Dumnezeu a spus: ,,Eu iți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață; întoarce-te la Mine, căci eu te-am răscumpărat.”(Isaia 44:22) Atunci ai înțelege că trebuie doar să te întorci spre El.

Curajul de a veni la Isus.

Erau adunați într-o zi îngerii și Dumnezeu la o ședință.(Iov 1:6) Și vine Diavolul în mijlocul lor și se apropie de Dumnezeu. Diavolul, care împreună cu toți demonii, au un destin clar: iazul de foc. Cât curaj din partea Diavolului cel care fură, înjunghie, ispitește și încearcă să doboare de este cu putință chiar pe cei aleși. Si noi, ne-am pierdut curajul. Încă Îl putem simți pe Dumnezeu cu o mare dragoste și îndurare față de noi, dar totuși nu avem curaj. De ce nu îndrăznești? Dumnezeu, nu a refuzat pe nimeni niciodată. Vino la El…

Insistență înaintea lui Isus

În momentul când a ispitit pe Isus în pustie, de 3 ori s-a apropiat de El și a tot insistat ca să obțină ce ar fi vrut. E nevoie astăzi de insistență, nu de formalism.

Ilie a cerut ploaie până a venit!

David, căzuse în păcat dar a insistat pentru iertare și a cerut lui Dumnezeu să-i dea iarași bucuria mântuirii până ce-a simțit-o din nou.

Iacov, s-a luptat cu îngerul spunând că nu îl va lăsa să plece, până nu îl va binecuvânta.

Ana, era stearpă dar atât a insistat înaintea lui Dumnezeu ca să îi dea un copil, până ce Dumnezeu a ascultat-o. Așa a venit Samuel, care tâlmăcit înseamnă “Dumnezeu a ascultat.”

Asta e diferența. Diavoulul insistă la Dumnezeu, dar nu primește nimic. În schimb, tu, dacă vei bate, ți se va deschide. Dacă vei căuta, vei găsi. Dacă vei cere, ți se va da.

Dar pentru asta, nu uita….e nevoie: Să cunoști Biblia. Să ai curaj să vii la Isus. Să insiști atunci când pare că totul e închis. Atunci cerul se va deschide…

Darius Filimon

De preferat, să fii ca Toma…necredincios!

      Vremea în care trăim, da, este o vreme în care cei mai multi cred. Problema este că unii prea cred. O credinţă uşoară. Cred că tot ce zboară, se mănâncă.

     Un vânt uşor simţit lunea dimineaţa la cafea, care aduce o bârfa despre un slujitor al bisericii, sau despre oricine altcineva, îi face pe cei mai mulţi să-i dea crezare. Asta da credinţă!

     Mă întreb atunci, ce va fi când se va împlini ceea ce a spus Isus Hristos şi anume că, va veni vremea când se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni în aşa fel încât să înşele de este cu putinţă chiar pe cei aleşi.(Matei 24:23,24)

     Înţelegeţi dragilor, că sunt momente în viaţa şi situaţii, în care noi chiar trebuie să fim necredincioşi datorită credinţei pe care o avem în Hristos, dacă o avem.

     Nu îl mai acuzaţi atât de mult pe Toma că a avut nevoie de semne ca să creadă. Orice tâlhar răstignit avea semne în palme şi în picioare, dar Toma ştia că Hristosul lui răstignit, avea un semn distinctiv de toţi ceilalţi şi anume, semnul din coastă.

     Fiţi ca Toma, necredincioşi, în unele situaţii şi nu mai daţi crezare oricărui duh…

     Fiţi ca Toma şi să aveţi întotdeauna un semn distinctiv al Domnului Hristos prin care să Îl deosebiţi de alţi hristoşi mincinoşi, care vor face şi ei semne şi minuni, dar ca să înşele.

     Fiţi ca Toma şi spuneţi: Domnul meu şi Dumnezeul meu cu fapta şi nu cu buza.

     Toma, după această frumoasă declaraţie făcută Domnului, a plecat să misioneze în India, unde a murit moarte de martir. Noi, după declaraţiile pe care le facem duminica în biserică, plecăm, şi lunea şi marţea şi miercurea, fiecare are viaţa lui la şcoală, la servici, în societate, cu vecinul, etc..

…de preferat, să fii ca Toma!

Darius Filimon

Ochii şi urechile la mormânt!

15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”

16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!”(Ioan 20:15,16)

           Ochii ei erau plini de lacrimi. Nu mai putea să vadă bine datorită lacrimilor care curgeau din ochii ei după ce văzuse mormântul gol. Când ai lacrimi în ochi, nu mai poţi vedea limpede. Nu mai poţi discerne nimic. Privirea iţi joacă feste...

           Înaintea ei stătea chiar Isus, dar ochii ei erau impiedicaţi să-L vadă. Credea că este grădinarul. În momentul în care Isus o strigă pe nume, ,,Marie!"...ea răspunde: ,,Rabuni!" - ,,Învăţătorule!" Abia atunci Îl recunoaşte, dar nu cu ochii, ci cu urechile. Ştia că este El, Isus, negreşit. Vocea Lui nu poate fi confundată. Isus spunea la un moment dat că “oile Mele, cunosc glasul Meu.”

           De atâtea ori ochii noştri işi pierd orice speranţă datorită lacrimilor pe care le varsă în urma groazei adusă de vestea unei boli care ne ameninţă, sau spaima că ne vom pierde locul de muncă, ori privirea tremurândă care e pironită lung în zare aşteptând întoarcerea celui risipitor şi nu mai putem discerne nimic cu ochii.

           În asemenea momente, rămâne o singură şansă pentru noi şi anume aceea de a înţelege cu urechile. Sunt promisiunile Lui, pe care urechea noastră le-a auzit şi care ne dau o speranţă atunci când ochii nu pot să mai creadă nimic. Vor înţelege urechile tale când vei primi vestea mult aşteptată. Vei şti, că numai El a putut lucra aşa…

           Ucenicii nu plângeau, dar le intrase groaza şi lor în ochi, atunci când au vazut şi ei mormântul gol. Dacă nu lăsau această groază să le cuprindă ochii, puteau observa detaliul care limpezea tot misterul. Ştergarul care fusese făcut sul şi pus într-un alt loc. Hoţii nu lasă prosopul din dulapul tău de sub care ţi-au furat banii, împăturit. Sau, ce mort pleacă din mormânt lăsând ştergarul făcut sul şi pus într-un alt loc? Era limpede….asta numai Cel ce a biruit boldul morţii, Isus Hristos fiul lui Dumnezeu putea să lucreze atât de curat.

           Când ochii tăi nu mai văd nimic, va trebui să auzi. Promisiunile Lui rămân în picioare.

….Hristos a înviat!

Darius Filimon

Însoţitorul la coborâre...

10 ,,Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău.” (Jud.7:10)

    Aceasta nu pot să înţeleagă mulţi, că au voie cu însoţitori la coborâre.                       

    Zilele trecute vorbeam cu un prieten şi îi spuneam că îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru oamenii cu care mă înconjoară.

    Există lângă noi oameni care sunt cu noi atunci cand coborâm. Atunci când trecem prin necaz şi durere. Atunci când un val cheamă un alt val peste viaţa noastră. Să preţuiţi astfel de oameni. Dumnezeu i-a aşezat lângă voi. Dumnezeu lucrează cu oameni şi prin oameni.

    Şi dacă vă uitaţi în jurul vostru şi nu aveţi astfel de oameni, să nu vă fie frică. Există un Însoţitor la coborâre şi pentru tine. Când Iacov trebuia să coboare în ţara Egiptului, Dumnezeu i se prezintă într-o noapte şi îi spune lui Iacov să nu se teamă de această coborâre, că El Însuşi, Dumnezeu, va coborî cu el şi acolo va fi binecuvântat.(Gen.46:4)

    Ghedeon a trebuit să coboare, ca mai apoi să urce cu biruinţa.

    Priveşti în jur şi simţi cum încet, încet, cobori? Să nu îţi fie teamă în coborârea prin care treci, deoarece tu cobori, dar, de fapt urci.

    Şi asta o poţi face doar cu El, cu Însoţitorul…

Darius Filimon

Suficientă putere omenească...

13 ,,După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme." (Ev.dp. Luca 4:13) - Ispitirea lui Isus Hristos.

    Trăim zile în care ispitele sunt tot mai mari. Trăim zile în care unii cad examen după examen, exact la acelaşi capitol. Unii se ridică. Alţii se luptă chiar acum. Diavolul nu se ruşinează să vină la noi cu ispita. Nu s-a ruşinat să meargă la Isus, Fiul lui Dumnezeu.

    Scriptura spune că L-a ispitit în toate felurile, apoi a plecat, dar până la o vreme. Deci, va reveni. Cu aceeaşi ispită, sau chiar cu altele. Fiţi tari şi împotriviţi-vă tare.

    În 1 Corinteni 10:13 găsim scris că “nu ne-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.” Ba mai mult, “Dumnezeu care este credincios nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre.” Deci noi, avem suficientă putere omenească să ne împotrivim ispitei şi să avem biruinţă. V-aţi gândit la asta? Dar dacă punem în calcul faptul că noi suntem fii şi fiice de Dumnezeu… Atunci vom avea o îndoită putere.

    Să nu uităm că de la Fiul lui Dumnezeu a plecat Ispititorul, dar până la o vreme. Se va reîntoarce şi la noi cu ispite… Asta se va putea întâmpla astăzi pentru unii, sau poate mâine pentru alţii. Ispita vine, dar în voi există suficientă putere omenească să biruiţi ispita, iar pe lângă aceasta aveţi un plus de putere, numită putere dumnezeiască.

    O săptamana nouă, cu ispite noi, dar mai ales cu noi BIRUINŢE!

de Darius Filimon

Toate lucrurile lucrează...

  ,,La trecerea negustorilor madianiţi, au tras şi au scos pe Iosif afară din groapă şi l-au vândut, cu douăzeci de sicli de argint, ismaeliţilor, care l-au dus în Egipt". (Geneza 37:28)

   Poate să-şi imagineze cineva durerea lui Iosif? Să fii aruncat de fraţii tăi în groapă. Să simţi ura din partea lor şi setea după sânge şi nenorocire. Să ai parte de invidia şi ura celor pe care îi socoteşti prieteni şi fraţi.

   Adesea se întâmplă aceste lucruri şi de obicei din partea celor la care nu te-ai aştepta niciodată. Felul acesta doare cel mai tare.

   David se păzea şi se ferea de Goliat care era inamicul său dar ajunge să fie lovit de vorbele fratelui lui, Eliab, care îl acuză de mândrie şi că are inima plină de răutate. Limba, mădularul fără oase, dar care rupe oase. Există oameni care ne rănesc, dar nu prin arme şi cuţit, ci prin ceea ce-au vorbit.

   Pe când trăgea Iosif nădejde că poate totul se termină în mometul în care fraţii lui îl trăgeau afară din groapă, primeşte cea de-a doua lovitură fiind vândut în ţara Egiptului, deoarece un val cheamă un alt val.

   În momente ca acestea, nu mai inţelegem nimic şi ni se pare că totul parcă se prăbuşeşte şi se năruie, dar ajungem la final să spunem şi noi ca Iosif: ,,Dumnezeu m-a timis aici…”

   Aceasta, pentru că toate lucrurile lucrează spre binele… Totul este spre binele…celor ce iubesc pe Domnul.

   Tu iubeşti pe Domnul?

Darius Filimon

Dincolo de tot...

    Dincolo de tot ce se poate vedea şi simţi, există Cineva...
    Acest Cineva este necunoscut pentru unii, dar atât de simţit de alţii. Îl simt. E aproape.
    Când vei veni la mine, Doamne? E noapte, dar eu aştept dimineaţa, când Cel ce străluceşte va străluci veşnic în inima mea.....
    Atunci, voi fi cu El.....acolo sus în veşnicie. Şi nu mă voi mai dezlipi de pieptul Lui.... El va fi al meu...şi eu al Lui! Iată, se zăresc zorile...

Darius Filimon