BISERICA DE AZI ...

 BISERICA DE AZI ...

         Normal că aveau ură cărturarii şi fariseii pe Isus, deoarece El le-a spus foarte direct

că ,,strecură ţânţarul şi înghit cămila’’ (Mt.24:24).

         Dacă tragem perdeaua larg deschis şi privim în bisericile noastre fără să strecurăm ţânţarul şi să înghiţim cămila, observăm că venitul la biserică a devenit exact aşa cum spun unii predicatori: ,,Haideţi să facem un efort să venim la biserică’’. Unora, atât le-a mai rămas de spus. Şi venitul la biserică efort a devenit. Cu tot modernismul, cu toate maşinile pe care le avem şi cu toată rapiditatea din secolul vitezei nu mai avem chef…. Culmea, duminica ni se pare un aşa efort de a ne trezi şi a merge la biserică unde ajungem fix în 3 minute cu bmw-urile pe care le avem astăzi. Extraordinar! Creştinii de pe vremea lui Pavel erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi. (Fapte 2:46). Atunci se putea….astăzi nu!

        Să nu mai vorbim de slujirea care se face in biserică, împinsă, precum trebuia împins Aro-ul tatălui meu din ’80 care era 4x4 săracu’…..dar, doar atunci când era împins. Tinerii trebuie împinşi, predicatorii trebuie împinşi, cei de la cor la fel şi astfel devine lucrarea împinsă. Dumnezeu vrea oameni care i-au iniţiativă, asemenea lui Neemia. Când a auzit Neemia despre starea Ierusalimului, s-a pus jos, a plans, s-a jelit, s-a rugat, s-a ridicat apoi, a mers înaintea împăratului Artaxerxe căruia îi era slujitor şi i-a spus că trebuie să plece la Ierusalim să zidească zidurile cetăţii în care erau mormintele părinţilor lui. A plecat, a îmbărbatat poporul, l-a împins spre a face lucrarea, poporul s-a ridicat, au pus mână în mână, iar lucrarea a fost dusă la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu.(Cartea Neemia). Dumnezeu era acolo, dar avea nevoie de un om care să se ridice şi să împingă pe cei care stăteau şi priveau rămăşiţele zidurilor. Fraţilor, să ne ridicăm, să privim înainte să vedem ce este de făcut, să venim la repetiţiile de cor, fanfară, sau grup. Ca predicatori, sâmbăta seara să nu mai stăm cu capul în televizor până dupa ora 12, ci să ne rugăm pentru har în biserică. Duminica dimineaţa la ora 9 cântăm cântarea ,,Ce dulce eşti al rugii ceas, când cu lacrime pe obraz….’’ si aşteptăm să dea Domnul lacrimi şi har…..dar de unde? Din ochii umflaţi de noaptea de la televizor sau din calculator, jucându-ne până adormim cu capul pe tastatură? Lăsaţi ca împinsă să fie numai maşina veche a părinţilor voştri, nu şi slujirea din biserică, deoarece datorită slujirii din biserici, statul în biserică devine un chin. De ce chin?

        Avem căldurică, scaune confortabile, predică fratele Petrescu despre Noe şi începe cu neamurile lui Noe, cu construirea corabiei, cum a tăiat Noe lemnele, la ce măsură, cum a izolat-o cu smoală, cum a luat câte 2 vieţuitoare din fiecare si menţionează toate vieţuitoarele pe care şi le aminteşte. Pentru ascultători e un chin. Cântă corul o cântare, grupul de copii, dar tot un chin e, sunt aceleaşi cântări pentru că la repetiţii se vine numai împins. Ne trezim la colectă. Să nu facem zadarnic harul Lui Dumnezeu, pentru că atunci degeaba a murit Hristos, spune Biblia. Să predicăm oamenilor despre marele har al lui Dumnezeu şi despre iertarea păcatelor la crucea lui Hristos. Să ardă în noi Duhul lui Dumnezeu, să clocotim şi să spunem aşa ca şi David: ,,Mă bucur când mi se zice: Haidem la Casa Domnului!’’(Psalmul 122:1). Să nu ni se mai pară un efort venitul la biserică, lucrarea să nu trebuiască făcută tot timpul împinsă, iar statul în biserică să nu mai fie un chin.

           Altfel, vom ajunge să spunem ceea ce îmi spunea un prieten într-o seară de joi, întâlnindu-ne într-o biserică, întâmplător. Spunea el: ,,…înainte să vin la biserică am vrut sa merg la un spectacol de teatru, dar am ales să vin totuşi la biserică. De ce acum, după terminarea bisericii am senzaţia că poate mai câştigat eram dacă mergeam la teatru?’’