Sunt pline oraşele de cerşetori.
Ne uităm la ei şi în urma judecăţii pe care am făcut-o asupra lor, aşa le dăm
sau nu.
Într-una din zile, fiind cu soţia
în Arad pentru a rezolva unele probleme, la un moment dat flămânzi fiind şi cu o
poftă de mici, mergem nicăieri altundeva decât la Kaufland să-i mâncăm pe cei
mai buni.
Eram la masă când un cerşetor a
venit şi mi-a cerut nu un foc pentru ţigară, nu bani, ci să mănânce că este
flămând. În acel moment, de undeva din interiorul meu, am auzit o Voce pe care
nu am avut cum sa o Înlătur, spunându-mi să-i cumpăr şi băiatului-cerşetor ce
mănânc eu.
I-am luat şi lui şi l-am pus cu
noi la masă întrebandu-l dacă a mai mâncat ceva astăzi. El mi-a răspuns: “Nu”.
Era trecut de amiază. I-am spus apoi….”Dumnezeu care te iubeşte şi pe tine,
iată că iţi poartă de grijă….nu ai vrea să îi mulţumeşti printr-o rugăciune pentru
că ţi-a dat să mănânci astăzi?” Fără nici cea mai mică ezitare, încrucişându-şi
mâinile, mi-a răspuns: “mă voi ruga aici, acum.” Şi a început….. “Doamne
Dumnezeule, dacă esti acolo Doamne şi dacă mă auzi Doamne, iţi mulţumesc pentru
că ai pus pe inimă acestui om să îmi dea de mâncare. Doamne, dacă mă asculţi,
te rog să îi răsplăteşti Tu acestui om....” Atunci, au început să îmi lăcrimeze ochii. Oamenii se
uitau ciudat la noi. Dar nu ne interesa.
Dumnezeu îmi deschisese ochii şi am
realizat că cerşetorul, era de fapt un prinţ! Şi asta pentru că lacrimile mele,
mi-au spălat ochii…
Nu hainele te fac un prinţ, ci altceva…
Ce? Găsiti voi…
*p.s. am spus asta nu pentru a scoate în evidenţă
dărnicia mea, ci pentru a scoate “prinţul sau cerşetorul din tine…”
Darius Filimon (Gura Văii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu