,,Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr
de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.”
(Judecători 7:6)
Ştim că Dumnezeu
a făcut trierea poporului. Ştim că aşa a fost schema cu băutul apei din pârâu
pentru ca să fie despărţiţi unii de alţii. Dar întrebarea este, de ce?
Nu a trecut mult
timp de când eram cu tatăl meu la pădure după lemne. Trebuia ca tatăl meu să
meargă până acasă şi să se întoarcă apoi, timp în care eu am rămas sus în
pădure pregătind alte lemne. Nu aveam apă. Aducea tatăl meu, dar mai târziu.
Timpul trecea. Eu oboseam. Eram setos şi am decis să cobor la pârâu să beau apă.
Am coborât şi am îngenuncheat să beau. Setea care era în mine, m-a făcut să
îngenunchez şi să mă aplec până la apă să beau ca să îmi potolesc setea. Am băut,
m-am ridicat, apoi am realizat neatenţia mea. Oricând, în orice moment, un
animal sălbatic se putea arunca asupra mea în timpul în care eu îmi potoleam
setea. Am coborat eu în apă şi nu am dus apa la mine cu mâna ca să o beau.
Asta nu putem
intelege mulţi că în viaţă chiar şi atunci când nouă ni se pare că e ,,pe loc
repaus”, noi trebuie să fim în poziţie de luptă. Când duci apa cu mâna la gură
şi bei, poţi să fii cu ochii în patru. Observi tot ce mişcă în jurul tău. De
asemenea oameni are Dumnezeu nevoie. Dacă se năpusteşte inamicul asupra mea? Dacă
vine Madian peste mine?
Nu se poate ca
să ne doboare orice sete. Orice val să dea cu noi pe spate. Orice tristeţe să
ne facă să coborâm privirea jos în pământ. Privirea trebuie să fie ţintă la
cer. Când a plecat Isus de pe pământ a plecat spunându-ne că aşa cum s-a dus
aşa va şi reveni pe norii cerului. De atunci şi până va reveni, privirea sus la
cer!
Suntem însetaţi
uneori din diferite motive şi ,,Madian” ne aşteaptă la apă. Acolo vrea să ne străpungă
pieptul când ne vom ridica.
Noi avem
pieptul străpuns deja, dar de setea după Hristos. Asta face diferenţa...
Darius Filimon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu