luni, 2 iunie 2014

Cât de mult mă îngenunchează setea?



,,Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.” (Judecători 7:6)
 
     Ştim că Dumnezeu a făcut trierea poporului. Ştim că aşa a fost schema cu băutul apei din pârâu pentru ca să fie despărţiţi unii de alţii. Dar întrebarea este, de ce?

     Nu a trecut mult timp de când eram cu tatăl meu la pădure după lemne. Trebuia ca tatăl meu să meargă până acasă şi să se întoarcă apoi, timp în care eu am rămas sus în pădure pregătind alte lemne. Nu aveam apă. Aducea tatăl meu, dar mai târziu. Timpul trecea. Eu oboseam. Eram setos şi am decis să cobor la pârâu să beau apă. Am coborât şi am îngenuncheat să beau. Setea care era în mine, m-a făcut să îngenunchez şi să mă aplec până la apă să beau ca să îmi potolesc setea. Am băut, m-am ridicat, apoi am realizat neatenţia mea. Oricând, în orice moment, un animal sălbatic se putea arunca asupra mea în timpul în care eu îmi potoleam setea. Am coborat eu în apă şi nu am dus apa la mine cu mâna ca să o beau.

     Asta nu putem intelege mulţi că în viaţă chiar şi atunci când nouă ni se pare că e ,,pe loc repaus”, noi trebuie să fim în poziţie de luptă. Când duci apa cu mâna la gură şi bei, poţi să fii cu ochii în patru. Observi tot ce mişcă în jurul tău. De asemenea oameni are Dumnezeu nevoie. Dacă se năpusteşte inamicul asupra mea? Dacă vine Madian peste mine?

     Nu se poate ca să ne doboare orice sete. Orice val să dea cu noi pe spate. Orice tristeţe să ne facă să coborâm privirea jos în pământ. Privirea trebuie să fie ţintă la cer. Când a plecat Isus de pe pământ a plecat spunându-ne că aşa cum s-a dus aşa va şi reveni pe norii cerului. De atunci şi până va reveni, privirea sus la cer!

     Suntem însetaţi uneori din diferite motive şi ,,Madian” ne aşteaptă la apă. Acolo vrea să ne străpungă pieptul când ne vom ridica.

     Noi avem pieptul străpuns deja, dar de setea după Hristos. Asta face diferenţa...

Darius Filimon

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu