joi, 25 iulie 2013

Ce faci tu…..şi ce face Dumnezeu?

              Într-o zi am fost chemat la o înmormântare…. Nu aveam nici un fel de chef. Cine are de fapt!?
              Dar, m-am dus. Am vorbit oamenilor despre faptul că trudesc prea mult pentru trup şi uită de suflet. Le-am spus că Dumnezeu spune: ,,şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă şi-ar pierde sufletul?”(Matei 16:26). Există o balanţă a lui Dumnezeu unde, pe un taler va fi pus sufletul omului, iar pe celălalt lumea întreagă şi sufletul va cântări mai greu pentru El.
             La final, a venit la mine o doamnă cu vârsta până în 35 de ani şi mi-a spus: ,,….în urmă cu câţiva ani am vrut să imi pun capăt zilelor şi am băut un pumn de medicamente, pe numărate să fiu sigură de o treabă; 130 de pastile (50 de diazepane, 50 de pastile pentru inimă şi 30 de pastile pentru tensiune). Am căzut jos…. În prăbuşirea mea simţind fiorul morţii regretam ce făcusem, dar era prea târziu….vedeam trupul meu zăcând pe podea şi eu parcă ieşeam din el. Totul se stingea în mine. Mi se închideau ochii, când lângă mine am văzut bricheta prietenului meu care avea pe ea era o cruce cu Fiul lui Dumnezeu răstignit. Atunci, mi-am amintit de El şi cu ultimele puteri am şoptit: Doamne, îmi pare rău…..iartă-mă…..salvează-mă. A avut milă de mine şi m-a salvat. Nu stiu cum. Dar ştiu că asta I-am cerut atunci şi asta mi-a dat. Ce zici de asta?” m-a întrabat ea.
          -Eu i-am răspuns: ,,Dumnezeu te-a iubit şi te iubeşte. Vrea să mântuiască sufletul tău. Ţi-a mai dat o şansă”.
          -Mi-a spus apoi: ,,Ştiu şi vreau să vin la biserică, dar sunt robită de patima aceasta a tutunui…ce să fac?”
          -I-am răspuns apoi: ,,Tu, să faci 2 lucruri: să fumezi şi să vii la biserică….de acolo va face El.”
          De duminica urmatoare, aşa a facut. Acum însă, lucrează El…….
          Asta e nevoie să faci şi tu. Cu patima şi păcatul pe care îl ai, mergi la biserică şi de acolo, va face El, Dumnezeu……

Darius Filimon(Gura-Văii)

vineri, 31 mai 2013

Doar o ÎNTREBARE să-ţi mai pun....



             Te naşti, creşti, anii trec confruntându-te de multe ori cu greutăţi şi constaţi la un moment dat că asta e VIAŢA.
             VIAŢA trece, pentru că anii zboară, dar va trebui să ai întotdeauna în viaţa ta un ŢEL.
             ŢELUL tău, determină viaţa pe care o ai, cum o vei trăi, cum o vei folosi şi ce vei ALEGE.
             ALEGE în viaţă ce vrei tu, nu ce vor alţii, dar datorită ţelului pe care îl ai, deja ai ales ceea ce vrei SĂ FACI.
             SĂ FACI ceva bun în viaţă, este ceva bine, dar fiecare dintre noi va face ceva ,,bine” în viaţă, dacă are o CREDINŢĂ.
            CREDINŢA, este ceea ce tu crezi, nu ceea ce cred alţii, pentru că noi toţi credem, de aceea ne şi numim CREŞTINI.
            CREŞTINII cred…..cred în Dumnezeu, doar că Biblia spune că şi ,,dracii cred şi se înfioară”(Iacov 2:19), însă noi nu ne mai înfiorăm de Numele Lui, de aceea, va trebui să facem ceva mai mult decât DRACII.
            DRACII  au scopul lor şi anume acela de a ne face pe noi, creştinii, să ne ratăm VEŞNICIA.
           VEŞNICIA, la urma-urmei, va fi determinată de VIAŢA pe care am trăit-o, de ŢELUL pe care l-am ALES, de ceea ce AM FĂCUT  în viaţă şi de CREDINŢA pe care am avut-o în Dumnezeu.
           Te întreb: Tu unde îţi vei petrece VEŞNICIA?

Darius Filimon, Gura Vaii.

miercuri, 24 aprilie 2013

Gândul morţii - poezie


O, nu ucide gândul morţii!                                       
Nu-l ignora cu nonşalanţă;                                 
Când Dumnezeu aruncă sorţii,                      
Tu laşi aici orice speranţă.                                   

Rămâi cu visuri semifăurite,                                     
Pe idealuri ce nu s-au clădit                                   
Construcţii, proaspăt ruginite,                               
Sub timpul care-i prăbuşit.                                     

Iar tu, surâzi a disperare,
Cu lacrimi, mult prea-ntârzâiate.
E complicat să-i dai crezare,
Dar realitatea te combate.

O, nu ucide gândul morţii!
Că scena asta e a ta.....
Când Dumnezeu aruncă sorţii,
N-avea-ve-i timp a cugeta.                                    

Trăieşte astăzi onorabil,
Şi nu uita de Dumnezeu.
Că doar aşa eşti responsabil,
De ''mâinele'' ce nu-i al tău
                                            
                                         de Gabriel Timis (Aldeşti)

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Umbra de peste ani…LA MULTI ANI !



               Au trecut anii….Repede chiar. M-am grăbit să cresc, să ajung om mare. Acum, la cei 26 de ani împliniţi, observ că viaţa trece repede…..şi eu îmbătrânesc. Şi tu care citeşti, vei îmbătrâni. Mai repede decât îţi poţi imagina.
               Am avut momente frumoase şi momente grele. Am avut momente de fericire şi momente de întristare. Am avut chiar şi momente de cădere, dar, am învăţat în aceşti ani că acela care işi revine dupa o cădere, este mai puternic decât cel care nu a căzut niciodată. Ştiu că în toţi aceşti ani, a existat cineva care mi-a fost alături întotdeauna. Ştiu că, dacă am ajuns încă o dată această zi de o6.aprilie şi în anul 2013, este datorită faptului că cineva, de undeva, a vegheat şi m-a păzit.

              Dacă au trecut talazurile peste mine şi am rămas încă în picioare, este datorită Aceluia căruia i-am văzut umbra pe mâna mea cea dreaptă, întotdeauna. Cum vine asta? Simplu. Am un motto din Psalmul 121:5, care spune aşa: ,,Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.”
 
             Când mi-a fost mai greu în viaţă şi ,,prietenii” m-au parăsit, lângă mine a fost Domnul. Cum ştiu asta? Pentru că m-am uitat pe mâna mea dreaptă şi acolo întotdeauna era o umbră. Este semnul meu şi al Lui. Este semnul că este lânga mine, chiar dacă nu Îl văd. Îl cred. Îi văd umbra pe mâna mea dreaptă. Îl simt. Este cu mine, întotdeauna. Niciodată n-a lipsit.

            De aceea, astăzi, la 26 de ani împliniţi, îmi spun mie, La Mulţi Ani, cu Domnul meu!

joi, 14 februarie 2013

Îndrăgostit, de ziua îndrăgostiţilor…..





                 Era într-o sâmbată, 2oo9. O zi de 14.februarie, ca şi astăzi, când am îngenuncheat în faţa celei mai frumoase fete.
                 Nu mai fusesem vreodată în aşa ipostază. Dar acum, ochii ei, inima ei, dragostea şi cuvintele, frumuseţea şi simplitatea ce o purta, m-au îngenuncheat. I-am spus că o iubesc şi i-am cerut prietenia.
                 A acceptat, urmând apoi data de 14.iun.2oo9, zi în care am îngenuncheat pentru a doua oară, tot în faţa aceleiaşi frumoase fete, cerându-i să fie soţia mea, ca mai apoi, sa facem logodna în acelaşi an, pe 23 aug. Ea m-a făcut să iubesc cu adevărat. Singura persoană în faţa căreia mai îngenuncheasem în viaţă, era Dumnezeu, înaintea căruia, în data de 27.sep.2009, am îngenuncheat amândoi, cerându-I binecuvântarea şi unindu-ne inimile. Ne-a binecuvântat. Suntem binecuvântaţi.
                De atunci, au trecut 3 ani, ani în care am avut greutăţi, probleme, urcuşuri şi coborâşuri, nori şi ploaie, soare şi vreme bună, dar şi clipe de har şi fericire, care au biruit întotdeauna. Toate încercările şi greutăţile, împletite cu bucurii şi clipe minunate, nu au facut nimic altceva deât să dea greutate iubirii noastre. Cea mai mare binecuvântare pe care am primit-o amândoi, a fost pe data de 01.sep.2011 când s-a născut Darisa, fetiţa noastră. Mulţumim lui Dumnezeu.
               Ce pot să spun, acum?..........că viata e frumoasă, dacă ştii cum să o trăieşti.
               Acum, mai mult ca şi atunci.....O IUBESC, pe ea, Tyna Filimon, soţia mea!
                                   
                                  Cu dragostea ce ţi-o port, al tău soţ,                                                                                     
                                                                                                         Darius Filimon

luni, 24 decembrie 2012

Crăciunul, între întristare şi bucurie!



           Interesant lucru este că şi acum, ca şi atunci, această sărbătoare a adus pentru unii bucurie, iar pentru alţii întristare. Magii, spune Biblia că atunci când au văzut steaua, n-au mai putut de bucurie. Păstorii, au alergat la ieslea Betleemului să vadă Pruncul si dupa ce L-au vazut, s-au întors plini de bucurie, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu. Irod, în schimb, împreună cu tot Ierusalimul, era plin de întristare. Se temea pentru tron. Totul trebuia sa fie doar al lui..
            Astăzi, unii sunt plini de bucurie la această sărbătoare, deoarece au de toate: cadouri, haine noi, pantofi scumpi, mâncăruri alese, fructe pe-ndelete. Tot astăzi, unii sunt plini de întristare. Din tot ce ai tu, ei nu au nimic. Ei sunt ,,sărmanii.” Ei nu au portocale, ei doar visează la mirosul cojilor de portocale. Ei nu au cozonac, ei doar visează la mirosul cozonacului cald. Ei nu au bucurii de sărbatori, ei doar privesc bucuria altora. Oamenii uita de ei.
            Mă bucur în viată atunci când primesc, dar cea mai mare bucurie o am, atunci când pot oferi. Bucuria din sclipirea ochilor unui sărman, nu se poate compara cu nici o altă bucurie.
                 Nu vei putea simţi niciodată adevărata bucurie a Crăciunului, dacă nu treci întâi pe la cel sărman!
                 De Crăciun, să aveţi parte numai de bucurii!



Darius Filimon, Gura-Văii

marți, 18 decembrie 2012

Planul B

               În toate activităţile şi planurile noastre există şi un plan B.
           Atunci când mergem cu maşina şi apare vreun defect neaşteptat, avem un plan B, sârma. Când doamnele gătesc în bucătărie şi se arde friptura, există şi acolo un plan B care a fost aplicat, dar mulţi bărbaţi nu ştiu asta. Şi în biserică, atunci când ne plictiseşte predica preotului sau a pastorului, există un plan B, telefonul mobil. Dacă suntem bolnavi luăm medicamente, dar dacă nu trece, acţionăm planul B, un medic bun.
           Amărăciunea pe care o întâlnim şi o gustăm în fiecare zi, trădarea pe care o vedem în jurul nostru, oamenii răi care ne înconjoară, pensiile tăiate, salariile mici, toate nemulţumirile, păcatul pe care îl facem atât de lesne, toate acestea nu duc nicăieri altundeva decât la boala sufletului. Şi când sufletul iţi este  bolnav, ce plan B există pentru el? Medicul? Există medic pentru suflet? Da, există! Dumnezeu, este specialist în a vindeca suflete, dar din păcate, tot un plan B pentru cei mai mulţi.
          Te întreb……nu ai vrea ca astăzi, Dumnezeu, care este planul B atunci când vine vorba de suflet care va trăi veşnic, să devină planul primordial al vieţii tale? Pentru că: ,,Dacă Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul”. (Blaise Pascal)……inclusiv sufletul !

Darius Filimon, Gura-Văii

joi, 13 decembrie 2012

Sfaturi de la inima,


Sfaturi de la inimă,
                 

                    Vremea în care trăim, este o vreme în care cei mai mulţi oameni ascultă de îndemnul inimii lor. Cerem sfaturi uneori şi primim celebrul răspuns: ,,Fă ce te îndemnă inima!” Numai că, marea problemă este chiar îndemnul pe care îl primim din partea inimii noastre, care este de cele mai multe ori, greşit.
                     Cum se poate asta, când inima este cea care ne pulsează viaţa şi este parte din noi? Se poate sa ne înşele? Când tot mai mulţi sunt acei care trădează, ne trădează până când şi inima? Biblia spune că inima este nespus de înşelătoare şi chiar foarte rea. Din inimă ies gândurile rele, uciderile, minciunile şi multe alte lucruri rele. Doar că, David, omul iubit de Dumnezeu, spune in Psalmul 45:1 ,,cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă.” Interesant lucru este că noi, cu inima asta iubim, cu inima urâm, cu inima facem o mulţime de lucruri, pentru că aşa ne-a îndemnat inima.                               
                   Orişicine, de orice naţie ar fi, culoare sau religie, creştini cu o morala bună şi care doresc să trăiască în decenţă, caută îndemnurile bune ale inimii: farmec, iubire, fapte bune, bunătate.
                   Toate pot izvorî din inima ta dacă te vei ruga precum David: ,,Zideşte în mine o inimă curată Dumnezeule şi pune în mine un duh nou şi statornic” (Psalmii 51:10)
                  Apoi, fără teamă,  asculta-ţi îndemnul inimii tale, creştine!

Darius Filimon, Gura-Văii

luni, 19 martie 2012

Dupa 8 Martie...


               Eram pe scaun la dentist astăzi, încercând să-mi concentrez mintea asupra unui lucru ca să nu aud ,,bormaşina’’ dentistului scărţâind în dinţii mei, când aud afară cântând păsărelele care nu îmi duceau mintea înspre nimic altceva decât la primăvară şi la flori. Îmi amintesc cum într-o zi, înainte de căsătorie, veneam pe bicicletă prin oraş cu un buchet de flori pentru iubita mea, iar în aceeaşi direcţie mergea un bărbat, tot cu bicicleta, dar, el ducea cartofi. A exclamat: Peste câţiva ani te voi vedea şi pe tine aşa, nu cu flori… Au trecut doar 2 ani şi jumătate de la căsătorie, bărbatul respectiv nu m-a mai văzut, dar mă văd eu, nu cu cartofi înspre casă, ci cu pufuleţi, pampers, şerveţele umede, etc… Înainte de 8 martie cu câteva zile, în 8 martie inclusiv şi poate şi în data de 9 pentru ,,întârziaţi’’, la toate colţurile străzilor găseşti ,,primăvara.’’ Numai flori, de toate felurile şi de toate culorile pentru cea de lângă Adam, numită femeie. Este ziua lor pe care bărbaţii nu o pot trece neobservată. Dar oare este suficientă doar o zi în an pentru femeie? Astăzi, la doar 11 zile de la ziua femeii flori nu mai găseşti la toate colţurile străzii, decât la florărie. De ce? Pentru că florile se usucă….trec zile, saptămâni, sau poate chiar luni ca bărbatul să aducă o floare acasă femeii, care poate fi soţie, mamă, sau soră….. Recunosc, nu am adus în fiecare zi sau săptămână flori soţiei mele, nu întotdeauna am avut banii necesari pentru un buchet de flori, dar iată unde am găsit şi unde puteţi găsi şi voi o floare întotdeauna…… ,, Preaiubitul meu vorbeşte şi-mi zice: „Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso! Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia şi s-a dus.
 Se arată florile pe câmp, a venit vremea cântării şi se aude glasul turturelei în câmpiile noastre’’. (Biblia-Cântarea Cântărilor 2:10,11,12) 
 Ce facem după 8 Martie…???

marți, 21 februarie 2012

Drumurile noastre toate...


                    Se spune că ,,toate drumurile duc la Roma”…… Conform spuselor prefectului de Buzău, ,,primele drumuri din judeţ deszăpezite au fost cele care duc la cârciumă.’’ Se pare atunci, că pentru unii toate drumurile duc la cârciumă. De obicei, când omul e la strâmtorare, aleargă în ultimă instanţă la biserică, la Dumnezeu. Aceşti oameni, niciodată nu au găsit drumul înspre biserică. Atunci când zăpada nu te lasă să deschizi uşa casei deoarece e până la firul de ,,Romtelecom’’, probabil încă nu e ,,ultimă instanţă''. Ştiţi cum e…..băutura ajunsă la cap nu e prea prielnică la alergat. Aceştia spun precum cei din Biblie: ,,Veniţi,  zic ei, am să caut vin şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!”(Isaia 56:12). Asta vom face azi şi poate mâine…..dar, luna viitoare, când zăpada se va topi şi apa va lua cârciuma, atunci nu va mai fi băutură la cap, ci apă. Poate ,,in ultimă instanţă'' ne vom aminti de Făcătorul Universului şi atunci vom şti unde să alergăm: ,,El Şi-a întins Mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari”(Psalmul 18:16).
                    Dar, să nu fie prea târziu…........

miercuri, 8 februarie 2012

BISERICA DE AZI ...



 BISERICA DE AZI ...


         Normal că aveau ură cărturarii şi fariseii pe Isus, deoarece El le-a spus foarte direct
că ,,strecură ţânţarul şi înghit cămila’’ (Mt.24:24).
         Dacă tragem perdeaua larg deschis şi privim în bisericile noastre fără să strecurăm ţânţarul şi să înghiţim cămila, observăm că venitul la biserică a devenit exact aşa cum spun unii predicatori: ,,Haideţi să facem un efort să venim la biserică’’. Unora, atât le-a mai rămas de spus. Şi venitul la biserică efort a devenit. Cu tot modernismul, cu toate maşinile pe care le avem şi cu toată rapiditatea din secolul vitezei nu mai avem chef…. Culmea, duminica ni se pare un aşa efort de a ne trezi şi a merge la biserică unde ajungem fix în 3 minute cu bmw-urile pe care le avem astăzi. Extraordinar! Creştinii de pe vremea lui Pavel erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi. (Fapte 2:46). Atunci se putea….astăzi nu!
        Să nu mai vorbim de slujirea care se face in biserică, împinsă, precum trebuia împins Aro-ul tatălui meu din ’80 care era 4x4 săracu’…..dar, doar atunci când era împins. Tinerii trebuie împinşi, predicatorii trebuie împinşi, cei de la cor la fel şi astfel devine lucrarea împinsă. Dumnezeu vrea oameni care i-au iniţiativă, asemenea lui Neemia. Când a auzit Neemia despre starea Ierusalimului, s-a pus jos, a plans, s-a jelit, s-a rugat, s-a ridicat apoi, a mers înaintea împăratului Artaxerxe căruia îi era slujitor şi i-a spus că trebuie să plece la Ierusalim să zidească zidurile cetăţii în care erau mormintele părinţilor lui. A plecat, a îmbărbatat poporul, l-a împins spre a face lucrarea, poporul s-a ridicat, au pus mână în mână, iar lucrarea a fost dusă la bun sfârşit cu ajutorul lui Dumnezeu.(Cartea Neemia). Dumnezeu era acolo, dar avea nevoie de un om care să se ridice şi să împingă pe cei care stăteau şi priveau rămăşiţele zidurilor. Fraţilor, să ne ridicăm, să privim înainte să vedem ce este de făcut, să venim la repetiţiile de cor, fanfară, sau grup. Ca predicatori, sâmbăta seara să nu mai stăm cu capul în televizor până dupa ora 12, ci să ne rugăm pentru har în biserică. Duminica dimineaţa la ora 9 cântăm cântarea ,,Ce dulce eşti al rugii ceas, când cu lacrime pe obraz….’’ si aşteptăm să dea Domnul lacrimi şi har…..dar de unde? Din ochii umflaţi de noaptea de la televizor sau din calculator, jucându-ne până adormim cu capul pe tastatură? Lăsaţi ca împinsă să fie numai maşina veche a părinţilor voştri, nu şi slujirea din biserică, deoarece datorită slujirii din biserici, statul în biserică devine un chin. De ce chin?
        Avem căldurică, scaune confortabile, predică fratele Petrescu despre Noe şi începe cu neamurile lui Noe, cu construirea corabiei, cum a tăiat Noe lemnele, la ce măsură, cum a izolat-o cu smoală, cum a luat câte 2 vieţuitoare din fiecare si menţionează toate vieţuitoarele pe care şi le aminteşte. Pentru ascultători e un chin. Cântă corul o cântare, grupul de copii, dar tot un chin e, sunt aceleaşi cântări pentru că la repetiţii se vine numai împins. Ne trezim la colectă. Să nu facem zadarnic harul Lui Dumnezeu, pentru că atunci degeaba a murit Hristos, spune Biblia. Să predicăm oamenilor despre marele har al lui Dumnezeu şi despre iertarea păcatelor la crucea lui Hristos. Să ardă în noi Duhul lui Dumnezeu, să clocotim şi să spunem aşa ca şi David: ,,Mă bucur când mi se zice: Haidem la Casa Domnului!’’(Psalmul 122:1). Să nu ni se mai pară un efort venitul la biserică, lucrarea să nu trebuiască făcută tot timpul împinsă, iar statul în biserică să nu mai fie un chin.
           Altfel, vom ajunge să spunem ceea ce îmi spunea un prieten într-o seară de joi, întâlnindu-ne într-o biserică, întâmplător. Spunea el: ,,…înainte să vin la biserică am vrut sa merg la un spectacol de teatru, dar am ales să vin totuşi la biserică. De ce acum, după terminarea bisericii am senzaţia că poate mai câştigat eram dacă mergeam la teatru?’’