1 Martie, Primavară cu zapadă!

Copii se bucura de aceasta probabil ultima zapada, sau, cine mai stie...Dumnezeu e Suveran. Altii s-au intristat, chiar suparat unii. Am vazut zilele acestea multa agitatie cand zapada cobora lin din cer, la glasul lui Dumnezeu.

Autoritatile si deszapezirile s-au dezvinovatit spunand ca au fost luati prin surprindere, de parca nu zapada o asteptam si noi cei din Vest, dupa ce in Bucuresti erau inchise scolile din cauza zapezii si a viscolului. Busu anunta transpirand pe frigul acesta ca vine zapada mare in toata tara! Termometrele scadeau considerabil si toata tara era sub cod. In unele parti era rosu in altele mai portocaliu spre galben si iata-ne astazi de 1 martie prima zi a primaverii cu tara ninsa toata.

Eu zic ca ar trebui sa vedem zapada aceasta la inceput de primvara altfel. Gropile s-au acoperit, astfel soferii incepand sa accelereze mai mult ca drumurile erau uniforme si astfel unii s-au trezit prin santuri. Altii si-au dorit demult sa mai mearga macar odata la patinoar si au avut parte de patinoar pe pod la Gradiste ca se mutase patinoarul de la Subcetate. Microbii au inceput sa dispara si nu mai vedem persoane bolnave cu atata zapada la fel cum vazuseram cu atat soare! Stocurile de sanie care pareau ca vor ramanea pentru o alta zapada pe la anul, dintr-o data s-au epuizat. Atat copiii cat si parintii vrut pe nevrut au trebuit sa iasa la zapada si am vazut din nou familii fericite.

Nu pot in toate acestea decat sa dau lauda Domnului pentru toate. El tine spune Sfanta Scriptura zapada in camarile Lui.

Zapada a venit. Dar si primavara. Unii au uitat de martisoare astazi, deoarece e ciudat sa umblii cu martisoare prin zapada.

Cu sau fara martisoare stimate doamne, domnisoare, sau chiar domni grabiti pentr-un martisor, primavara a venit!

*p.s.   asteptam adevarata primavara cu Cel ce a spus ca vine si va veni!

De jertfit se jertfesc mieii, dar de plătit vor plăti berbecii

(Gen.22 Jertfirea lui Isaac)

                Toate lucrurile pareau ca se aseaza in viata lui Avraam dupa ce la varsta de 100 de ani primeste din partea lui Dumnezeu promisiunea un baiat pe nume Isaac, ridicand astfel si rusinea Sarei de a mai fi numita femeie stearpa. Doar ca intr-o zi, Dumnezeu ii cere o jertfa deosebita: pe Isaac. El hranea flamanzii, el imbraca dezbracatii, el spala picioarele trecatorilor si tot lui ii este ceruta aceasta jertfa.

Sunt tot mai putini oamenii astazi care fac un bine fara sa astepte ceva in schimb. Sunt tot mai putini cei care fac ceva pentru o persoana care nu merita acel lucru si totusi il fac. De parca noi am fi meritat totul! De obicei acestora li se spune: de ce esti prost? Nu merita. Sau, lasa pe altii.

                Si altii au masina. Si altii au bani, ba chiar poate mai multi decat tine. Sunt altii care au mai mult timp decat ai tu. De ce tot tu? Si totusi merg mai departe si se jertfesc. Tot ei se jertfesc precum mieii. Neobositi in lucrare. Facand focul la biserica pentru ca sa fie cald fratilor ce au inghetat demult in suflet. Aceleasi persoane la curatenie sau la spartul lemnelor. Sunt aceeasi care viziteaza duminica bolnavii cand altii dorm..

                Ieri am aflat de Maria, mama cu 4 copii care pe langa toata viata si activitatile ei mai are timp ca aproape zilnic sa viziteze si sa ajute o tanara nevazatoare, fara ca sa astepte ceva in schimb, decat rasplatirile cerului. Nu e usoara jertfa. Blituri, poze, like-uri si share-uiri vrem cu totii, dar fara jertfa.

                Se spune ca este o singura masina: Mercedes si celelalte si totusi suntem atatia care nu avem un Mercedes. De ce? Pentru ca trebuie platit un pret.

                Dumnezeu dintre toate animalele pe care le-a creeat a ramas favoritul Lui un singur animal si anume mielul. De aceea a si trimis pe Fiul Sau in lume pentru ridicarea pacatelor ca Miel de jertfa. Si totusi, unii ne asemanam cu tot felul de animale prin gesturi si atitudini: zbieram unii la altii, comentam, dam cu pumnii in masa, intoarcem privirea cand vedem un sarman si rostim cuvinte dispretuitoare, uram si ne muscam unii pe altii.

                Nu toti suntem miei. De ce? Pentru ca trebuie platit un pret. Se cheama jertfire. Pentru unii e prea mult. Nu isi permit pretul jertfirii.

                 Nu uitati, daca nu aici si nu acum, va fi o zi in care vor fi marile rasplatiri ale mieilor!

               Pana atunci, tot mieii trebuie sa se jerfeasca, dar, de platit vor plati berbecii la urma

cand vor auzi: niciodata nu v-am cunoscut!

Ziua 2

Incepem mai devreme in dimineata aceasta. Unii nu au reusit sa parcurga atat cat si-au propus sa misioneze prin localitati. Echipa noastra o impartim in 3 deoarece suntem o echipa si ne ajutam unii pe altii. O parte merge sa ajute pe Florin sa distribuie invitatii la Izvoru si o alta parte il ajuta pe Adi la Uda.

Romanii sunt interesanti. Toti sunt credinciosi, cred in Bunul Dumnezeu, dar nu merg la biserica si cand vor muri, toti merg in rai pentru ca nu au facut multe pacate. Numai avorturi fara numar si am realizat ca studiul care s-a facut intre anii 1958-2008 unde s-a constatat ca s-au produs putin peste 22 de milioane de avorturi, deci am ucis o Romanie intreaga, e foarte eronat. E clar ca e vorba de avorturile de care s-a stiut, iar cifra reala e alta mai mare, dar totusi cand ma gandesc la ce am auzit zilele acestea ma apuca o mare groaza incat parca mi-e greu sa adorm.

Ramanem in cea de-a treia echipa 5 persoane si mergem in localitatea Ciupa unde au mai ramas 2 strazi unde trebuie impartite invitatii si facute sondaje. Inainte sa plecam unul din tinerii care merge cu o alta echipa, imi spune ca a vazut o persoana care statea in fata mea si o alta care era langa mine si ma sfatuia spunandu-mi sa ma rog pentru persoana aceea. Stau ascult si zic ok, astept sa vad implinirea ei.

Jurnal de calatorie, a 2-a zi  Ciupa Arges

Terminam localitatea si  ne pregatim sa plecam spre casa. Observ cand ne intalnim toti tinerii ca lipseste Tina. Intreb unde este si imi spun tinerii ca a intrat in curte la o tanara si vorbeste cu ea despre Dumnezeu. Ajung acolo cu Danut slujitorul care se ocupa de biserica din Ciupa si vad ca discutia din curte a decurs foarte bine si ca se despart cu imbratisari. Slava Domnului imi zic. Plecam, dar imi spune sotia mea, nu vrei sa facem o rugaciune pentru tanara aceasta deoarece de un timp isi cauta telefonul ca l-a pierdut si nu a mai gasit decat capacul din spate si bateria. Ma gandesc eu probabil ca l-au pierdut copii ei care erau mici si de aceea nu il mai gaseste. Dar imi aduc aminte de vedenia tanarului din dimineata aceea si zic asta este lucrarea lui Dumnezeu. Interesant imi zic in sinea mea; m-a adus Dumnezeu pana la ultima casa. Ne rugam impreuna cu Danut si plecam la masa. E ora 16 trecut si ne pregatim pentru evanghelizarea de seara. Tinerii pregatesc materialele, statia, boxele, dau drumul la muzica si oamenii incep sa vina. Slavit fie Domnul. Apare soacra fetei care isi pierduse telefonul. ‘’Domnule sa vedeti, nora mea si-a gasit telefonul imediat dupa ce ati plecat dumneavoastra. Era acolo in curte. Am spus la toti ca asta e o minune ca ati spus dumneavoastra ca il va gasi. Ati stiut!’’ N-am stiut nimic mi-am zis eu. Doar am crezut..

 Incepem sa cantam, ajungem la predica si vorbesc oamenilor din 2 Timotei 3:1-17,  ‘’De ce zilele sunt grele?’’ Un betivan incepe sa strige si sa deranjeze. Face tulburare, iar pe tineri ii observ cum pe rand merg sa se roage. Dumnezeu sa ii binecuvanteze. Realizez din ce in ce mai mult ce inseamna o echipa in slujire. Diavolul este infrant si betivul pleaca. Dumnezeu ne da biruinta. Incheiem seara cu rugaciunea Tatal nostru si cu experiente noi si astazi.

 Multumesc Domnului pentru echipa cu care slujesc: Tina, Andreea, Camelia, Florina, Rebeca, Daniel, Fineas, David, Rares si Andrei. Dumnezeu a pus valori in fiecare dintre ei. Ne pregatim pentru urmatoarea zi.

In slujba Marelui Imparat,                                                                                   Pitesti, Miercuri, 27.07.2016

Darius Filimon

* transmitem LIVE in fiecare seara de pe adresa de facebook Florin Pop

Jurnal de calatorie - Prima zi!

Ciupa, Pitesti

La ora 9 fara un sfert plecam la masa. Dupa masa preluam fiecare lider echipa cu care va trebui sa lucram toata saptamana. Langa localul unde am mancat este o biserica in Pitesti care a fost deschisa pentru noi ca sa avem ultimele discutii, impartirea invitatiilor, scrierea lor si un timp de rugaciune. Doi baieti merg sa puna 4 cutii cu Biblii in masina lui Florin. Florin motiveaza tinerii pentru misiune. Coboara harul lui Dumnezeu. In acest timp unul din baieti vine si imi spune ca s-au blocat cheile in Passatul lui Florin. Deja diavolul isi incepe si el lucrarea. Eram pregatiti sa spargem un geam pentru a scoate cheile. Coboram 3 baieti si reusim prin harul lui Dumnezeu sa deschidem usa de parca toata viata am furat masini. Ne bucuram.

Pornim la drum spre Ciupa. O localitate de aproximativ 400 de locuitori. Suntem 12 persoane. Ne impartim cate doi si incepem din mai multe puncte sa vorbim cu oamenii sub forma unui sondaj apoi ii chemam seara la intalnire in prezenta lui Dumnezeu. Un tanar din echipa imi spune ca a avut un vis ieri, iar astazi o vedenie cu o femeie care este vrajitoare si el crede ca este ceva vrajitoare in localitatea aceasta. Ne pornim la drum... Vorbim cu oamenii care vor sa ne asculte. Toti sunt credinciosi. Toti cred in Dumnezeu, dar nu vor sa isi schimbe viata. E buna viata lor de crestin nepracticant, cred si nu prea cred in rai si in iad si daca ar muri in noaptea aceasta toti vor sa mearga in rai. Interesant... Viata de aici cu dracu’ si dincolo vrem cu Dumnezeu. Aici, ura e la locul ei, avorturile fara numar si traditiile stramosesti la fel. E greu sa lamuresti oamenii de starea lor de pacat. Mi-am dat seama inca o data cat de adevarat este cuvantul care spune ca pentru unii este atat de scumpa mantuirea incat nu se va putea face niciodata. Plang in mine....pe o alta parte sunt bucuros de harul care mi-a fost dat sa ma nasc intr-o familie credincioasa. Multumesc Doamne.

Vorbesc cu o femeie de 69 de ani. Imi spune ca a ramas vaduva de la 27 de ani. I-a murit sotul de cancer, apoi si 3 copii tot de cancer. Dupa mai multe discutii imi spune de fata cu inca 4 persoane ca a facut 4 avortui. De aceea am spus ca avortul e la el acasa aici. Macar isi aducea aminte exact numarul lor. I-am spus nu vi se pare ciudat ca ati facut 4 avorturi si ca v-a murit sotul si 3 copii in total 4 persoane? Plata pacatului. O lasam cu recunoasterea ei ca a pacatuit dar nu vroia sa faca nimic mai mult. Un barbat a iesit pana afara la noi si ne-a repezit ca el trebuie sa repare televizorul si n-are timp de-astea. O doamna a vorbit cu mine doar de dincolo de usa. Mi-a luat invitatia prin gard ca se uita la stiri si m-a lasat vorbind singur. Bineinteles, nici nu a venit la intalnire. O tanara raspunde in bataie de joc…’’eu o duc la socrul meu invitatia, pentru mine sunt chefurile.’’ Tineretea… Cativa oameni repara un tractor si intru in discutii cu ei. M-au repezit sa plec pentru ca ei nu au timp de ce vreau eu si sunt stresati ca nu merge tractorul si tot injura. Dar eu intreb: de rugat v-ati rugat? Da…ne-am rugat. Erau mecanicii pentru ca vine proprietarul care incepe sa urle la mine sa plec de acolo. Vine fix in fata mea si ma apuca de maini. Ma impinge sa plec si eu intreb: dar ce am facut? Unul dintre oamenii de acolo striga sa ma lase in pace. Se intoarce inca o data spre mine si striga puternic sa dispar. Dumnezeu ma intareste si imi da autoritate stau cu ochii fix in ochii lui si incep cu voce tare sa mustru duhul de tulburare de peste el prin sangele lui Isus. Se da in spate si incepe sa rada de mine: ‘’tu cu Christos al tau!’’ Il apuc si il strang in brate puternic spunandu-i sa nu incerce sa para ceea ce nu este. Dumneavoastra aveti o inima blanda si vreti sa pareti foarte dur. Nu sunteti asa. Inima asta striga blandete. M-a strans si el in brate si mi-a zis ‘’poate vin si eu diseara…’’ M-am rugat sa binecuvanteze Dumnezeu tractorul si sa il poata repara. Putin mai tarziu tractorul porneste si era reparat. Au zambit.

Am plecat pentru ca sa ajungem la masa, sa ne schimbam si sa venim la programul de seara. incepem cu Tatal nostru. Cantam, si predic despre ‘’Ce trebuie sa faca poporul roman’’ din 2 Cronici 7:11-15. S-au strans vreo 20 de oameni. Copii mai multi. A fost o seara frumoasa. Unii asculta din strada. Un barbat a oprit caruta si asculta Cuvantul lui Dumnezeu. Coboara din caruta si parcheaza calul, apoi intra in curte. Multumim Doamne. Ne rugam si multumim lui Dumnezeu pentru biruinta. Oamenii cer Biblii, carti si cd-uri. De la cateva case mai incolo un profesor de filozofie a venit la noi sa ne ceara o Biblie. Ii dam si o carte impreuna cu un cd. Domnul sa fie marit pentru har. Vorbim cu oamenii care spun ca vor veni si maine seara. Aflam ca o femeie din localitate este vrajitoare. Cine credeti? Femeia de 69 de ani cu sotul si cei 3 copii decedati de cancer.

Rugati-va pentru noi si fiti parte in lucrare! Multumim tuturor pentru sprijin!

In slujba Marelui Imparat, Marti, 26.07.2016(Pitesti)
Darius Filimon …va urma

* transmitem LIVE in fiecare seara pana duminica 31.07.2016, incepand cu orele 19:30, de pe adresa Florin Pop

Ranile din coasta...

     A stat cu ei la masa....dar unul l-a vandut.(Iuda) Un altul s-a lepadat de el cu blestem.(Petru) Ceilalti au fugit lasandu-L singur. Totusi, El a mers pana la Golgota si acolo s-a urcat pe o cruce sapandu-i pe toti in palmele Lui si in coasta Lui ca sa fie aproape de inima.

     Am auzit despre Acest Om vorbindu-se prin biserici, dar la varsta de 18 ani L-am intalnit. Inca se mai vedeau cicatricile cuielor in palmele Lui. Era atat de frumos.... M-am uitat mai indeaproape la palmele Lui si am putut sa citesc acolo numele meu. Mi-a spus atunci: "Te iubesc atat de mult, incat te-am scris si in coasta..." In acea zi am cunoscut Numele Lui: Isus Hristos, Imparatul Imparatilor.

     De atunci, cu Numele Lui in inima mea si cu ochii in urma pasilor Lui strapunse de piroanele de la cruce, inaintez, strigand si spunand tuturor: Acolo in palmile si in coasta Lui Isus Hristos, Imparatul Imparatilor, este scris si numele tau!

     Sarbatori binecuvantate!

Darius Filimon

INVITATIE EVANGHELIZARE...

Voci...

     Sunt unii care spuneau ca aud voci. I-au internat la spitalul de nebuni. Doar ca si noi cei care suntem liberi pe strazi auzim voci.

     Exista o voce a multimii care este foarte stridenta. S-a constatat ca vocea multimii aproape intotdeauna a declansat holocaustul. Ma gandesc numai la Revolutia din 1989 cate nenorociri s-au intamplat. Am spune noi ca pentru libertate s-au facut toate aceste lucruri doar ca am incalcat grav porunca "Sa nu ucizi." Mi se pare ca suntem sub blestem datorita acestui fapt.

     Prin vocea multimii, Dumnezeu nu vorbeste niciodata. El are un alt fel de a vorbi. Multimea striga in curtea Marelui Dregator Pilat "sa fie rastignit Isus!" In schimb, Dumnezeu vorbeste lui Pilat prin vocea sotiei sale spunandu-i sa nu aiba de a face cu acest Neprihanit. N-a ascultat. (Mt.27:19)

     Cand Dumnezeu vrea sa iti indrume pasii pe carare, El, intotdeuna va folosi o voce care se distinge de toate celelalte voci. Cand toti iti spun ca sa iti urmezi indemnul inimii, sa nu o faci, deoarece Dumnezeu spune ca inima este nespus de inselatoare, mai ales in momentul in care iubesti ceea ce nu trebuie. Cand toti iti spun esti tanar si sa iti traiesti clipa, sa nu-i asculti, deoarece Dumnezeu spune ca viata e scurta si ca pentru toate acestea va trebui sa dai socoteala intr-o zi in fata scaunului de judecata din cer.

     Am spus ieri de 1 martie la biserica, doamnelor, ca vocea stridenta inchide si ochii si urechile si ca din cauza asta nu mai pot sa faca nimic cu sotii lor acasa in momentul in care ele incep sa urle.

     In schimb, o voce blanda, calda si suava va fi intotdeauna vocea care va strabate si va deschide chiar si cele mai inchise si impietrite locuri. O sotie inteleapta va sti intotdeauna cum sa procedeze..

     Vocea stridenta este vocea careia ii lipsesc argumentele. Cand a intrebat Pilat "dar ce rau a facut acest Isus?", vocea multimii a strigat si mai tare "Rastigneste-l!" fara vreo alta explicatie.(Mt.5:23)

     De aceea tipa sefii uneori, cam tot in lipsa de argumnete, dar voi sa fiti supusi si blanzi pentru ca Dumnezeu a spus despre cei blanzi ca ei vor mosteni pamantul.(Mt.5:5). Deci la urma urmei, voi veti sefii.

     Astazi, vocea multimii, deruteaza pe toti aceia care nu pot in toata agitatia lumii acesteia, sa faca putina liniste si sa auda vocea lui Dumnezeu, cea blanda, calda si iubitoare care si la acest inceput de saptamana iti spune ca te iubeste si ca va fi cu tine. Nu te teme...

Darius Filimon
http://darius-filimon.blogspot.ro/

Final proiect "cadoul cutia de pantofi"(poze)

    Dupa proiectul “Religia mea este iubirea” pe care l-am finalizat cu ajutorul lui Dumnezeu la finalul lui 2013, am reusit de data aceasta la finalul anului 2014 sa finalizam un alt proiect numit “Cadoul cutia de pantofi.”

    Biserica Penticostala Betania Gura Vaii a fost gazda acestui proiect, in parteneriat cu Organizatia Holy Fire Ministries si cu ajutorul a zeci de tineri de pe Valea Crisului Alb, zona Gura Vaii - Sebis, am reusit sa aducem zambete si bucurie pe fata acestor micuti din zona Olteniei, judetul Dolj, localitatile Desa, Piscu Vechi, Ghidici.

    Peste 120 de cadouri au fost trimise acolo, cadouri pregatite in cutii de marimea unei cutii de pantofi frumos aranjate, umplute si etichetate de tinerii din zona noastra. Pe langa acestea am avut sponsori care au trimis cutii intregi cu haine pentru aceasta zona. Au fost oameni de diferite confesiuni care au participat la acest proiect, aratand si de data aceasta ca "religia" lor este iubirea...

    Cei care au ajuns acolo cu masina si cu remorca inchiriata plina cu cadourile pentru acea zona, au fost entuziasmati de primirea de care au avut parte acolo spunand: “Numai ca nu ne-au sarutat si picioarele”.

    Acum 2 saptamani am fost in vizita in localitatea Desa din Dolj, unde spre uimirea noastra, a echipei cu care am fost, cu toata saracia care exista in zona aceasta am fost primiti regeste. Oamenii de acolo ne-au imbratisat si ne-au sarutat, am petrecut o seara in prezenta lui Dumnezeu cantand si multumindu-i pentru toate lucrurile, iar spre finalul serii inainte sa plecam inapoi spre casa, s-au rugat pentru noi si nu ne-au lasat sa plecam pana nu ne-au asezat cu ei la masa. Am mancat cele mai bune sarmale cu mamaliguta acolo la Desa, gratare si mititei proaspeti facuti la comanda pentru noi. Nu a lipsit nici prajitura si nici sucurile cele mai bune.

    Dumnezeu sa binecuvanteze Oltenia!

    Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti aceia care s-au implicat in acest proiect.

P.s.  In vara aceasta va urma proiectul de scoala “Ghiozdanul cu speranta”. Vom reveni cu detalii.

Cu mii de multumiri,

Darius Filimon 

Organizatia Holy Fire Ministries 

Biserica Penticostala Betania, Gura Vaii 

Şi tu şi eu, o epistolă citită de toţi oamenii...

"Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii." (2 Corinteni 3:2)

                 Există o cântare pe care o îndrăgesc din copilăria mea care spune: "Ce-i viaţa ta, e o peniţă / Cu care scrii mereu pe-un drum, / Şi-apoi, la ultima portiţă / Ce-ai scris pe-a drumului tăbliţă / Nu se mai şterge nicidecum." O ştim cu toţii, dar o contestăm cu trăirea noastră uneori. Spunem că nu iubim lumea aceasta, dar nu prea mai auzi astăzi strigându-se: Maranata! (trad. Domnul nostru vine!) Trăim în lume spunând oamenilor că noi Îl urmăm pe Hristos, doar că ei ne citesc mai bine decât vorbim noi.

                 Într-o vacanţă de vară era un verişor la mine, iar noi trebuia să scriem din "frumoasele" teme de vacanţă, ca mai apoi să ne putem juca. Vreau să vă spun că vărul meu avea un scris formidabil. Scria ce trebuia scris, dar dacă îl puneai mai apoi să şi citească ceea ce a scris, nu era în stare să mai descifreze aproape nimic. V-aţi gândit vreodată că noi prin viaţa pe care o trăim scriem o epistolă vie care este cunoscută şi citită de toţi oamenii, dar mai puţin de noi? Scrisul acestei epistole se citeşte cel mai bine de afară decât din interior.

                Viaţa ta şi a mea, nu este nimic altceva decât o peniţă care scrie o epistolă pe al vieţii drum. Tot ceea ce scrii acum, într-o zi, când cerneala se va termina acolo la ultima portiţă, tot ce-ai scris pe-a drumului tăbliţă, nu se va mai şterge nicidecum.

             Când scriam pe caietul de teme si greşeam, eram conştinetizat de greşeala făcută, iar atunci începeam să plâng. Lacrimile care îmi brazdau obrajii, cădeau adesea peste rândurile scrise cu cerneală, mâzgâlind şi ştergând tot ceea ce era scris. Atunci foaia era ruptă, putând să scriu din nou totul frumos şi fără greşeală.

                  Ceea ce ai scris până aici pe a drumului tăbliţă, mai poţi şterge prin lacrimile ochilor tăi, chemând sângele lui Hristos care va şterge pentru totdeauna zapisul scris... 

                     Să nu uiţi....şi tu şi eu, suntem o epistolă cunoscută şi citită de toţi oamenii.

                     Să scriem frumos...pentru Hristos!

                                                                                                                                          Darius Filimon

Invitaţie întâlnire regională de tineret!

https://ro-ro.facebook.com/pages/Biserica-Penticostal%C4%83-Betania-Gura-V%C4%83ii/448036631977874

Evanghelizare la cort - Gura Văii(Arad)

Întâlnire de tineret la Betania, Gura Văii!

Invitaţi: Onisim Botezatu, Nicolae Geantă şi Rouă pentru suflet(fratii de la Boldeşti - Prahova)

Dumnezeu fie cu noi!

Sâmbătă 5 iulie 2014, ora 19

La Biserica Penticostală Betania din Gura Văii, Arad

Vă aşteptăm cu mult drag!

Trăim cu speranţa revederii, pentru Flavius Iagăru! - de Darius Filimon

    Am spus cândva că de cele mai multe ori trebuie să mori ca să observe alţii ce-au avut şi ce-au pierdut. Mă gândesc că Ema cea care acceptase să-i fie soţie peste un scurt timp, a ştiut de ce… De părinţi de asemenea, nu mă îndoiesc de faptul că au ştiut întotdeauna ce băiat au. Oameni care cunosc adevăratele valori. 

    

    Doar că, vor exista mulţi în momentul acesta care vor spune doar cuvinte de laudă pentru Flavius. Păcat…că numai mort scoţi asemenea cuvinte de la astfel de oameni. De fapt, cam asta e premiza…vrei apreciere în slujire? Atunci va trebui să mori un pic… 

   Nu alergăm să slujim pentru şi după aprecieri, dar slujitorii şi slujirea au atâta nevoie de încurajare şi îmbărbătare, dar nu prea oferă nimeni asta decat doar atunci când cei ce ar merita-o, nu o mai pot auzi. Se vedea în Flavius o aşa dragoste pentru slujire şi nu cred că ar putea cineva contra-argumenta asta. Sper să fi fost recunoscut şi apreciat de biserică şi de alţii, la slujirea lui, la doar 23 de ani. 

    Unul din lucrurile care ne-au legat foarte mult pe toţi cei ce eram colegi la Şcoala de predicare ,,Cireşarii” din Cluj, era acesta că ne încurajam unii pe alţii când cei mai mulţi loveau cu vorbele şi cu picioarele, sincera slujire pe care o făceau unii din ei. Aşa am ajuns şi eu să îmi fac un ,,motto” în viaţă că ,,un picior în spate e un pas în faţă întotdeauna;" şi dacă am parte să primesc unul zdravăn de tot, poate reuşesc şi fac chiar doi paşi în faţă. 

    Nu ştiu de ce, dar parcă am impresia că Flavius, colegul meu, a făcut cam repede paşii aceştia în faţă. Aşa de repede, încât la doar 23 de ani, a ajuns în Cer. Prietene, ce-i drept, suspinăm acum, dar trăim cu speranţa revederii.

    Sincere condoleanţe şi mângâieri familiei şi Emei…Dumnezeu, fie mângâierea voastră!

                                                                                                                              Al tău coleg, 

Darius Filimon, Arad(Gura-Văii)

alte informatii:

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/05/astazi-ne-rugam-pentru-flavius-iagaru.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/05/flavius-e-in-situatie-critica.html

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2014/06/flavius-iagaru-are-nevoie-de-sange.html

Cât de mult mă îngenunchează setea?

,,Cei ce au lipăit apa, ducând-o la gură cu mâna, au fost în număr de trei sute de oameni; şi tot poporul celălalt a îngenuncheat ca să bea.” (Judecători 7:6)

 

     Ştim că Dumnezeu a făcut trierea poporului. Ştim că aşa a fost schema cu băutul apei din pârâu pentru ca să fie despărţiţi unii de alţii. Dar întrebarea este, de ce?

     Nu a trecut mult timp de când eram cu tatăl meu la pădure după lemne. Trebuia ca tatăl meu să meargă până acasă şi să se întoarcă apoi, timp în care eu am rămas sus în pădure pregătind alte lemne. Nu aveam apă. Aducea tatăl meu, dar mai târziu. Timpul trecea. Eu oboseam. Eram setos şi am decis să cobor la pârâu să beau apă. Am coborât şi am îngenuncheat să beau. Setea care era în mine, m-a făcut să îngenunchez şi să mă aplec până la apă să beau ca să îmi potolesc setea. Am băut, m-am ridicat, apoi am realizat neatenţia mea. Oricând, în orice moment, un animal sălbatic se putea arunca asupra mea în timpul în care eu îmi potoleam setea. Am coborat eu în apă şi nu am dus apa la mine cu mâna ca să o beau.

     Asta nu putem intelege mulţi că în viaţă chiar şi atunci când nouă ni se pare că e ,,pe loc repaus”, noi trebuie să fim în poziţie de luptă. Când duci apa cu mâna la gură şi bei, poţi să fii cu ochii în patru. Observi tot ce mişcă în jurul tău. De asemenea oameni are Dumnezeu nevoie. Dacă se năpusteşte inamicul asupra mea? Dacă vine Madian peste mine?

     Nu se poate ca să ne doboare orice sete. Orice val să dea cu noi pe spate. Orice tristeţe să ne facă să coborâm privirea jos în pământ. Privirea trebuie să fie ţintă la cer. Când a plecat Isus de pe pământ a plecat spunându-ne că aşa cum s-a dus aşa va şi reveni pe norii cerului. De atunci şi până va reveni, privirea sus la cer!

     Suntem însetaţi uneori din diferite motive şi ,,Madian” ne aşteaptă la apă. Acolo vrea să ne străpungă pieptul când ne vom ridica.

     Noi avem pieptul străpuns deja, dar de setea după Hristos. Asta face diferenţa...

Darius Filimon

Nu numărul dă biruinţa...

,,Şi Domnul a zis lui Ghedeon: „Cu cei trei sute de oameni care au lipăit, vă voi mântui şi voi da pe Madian în mâinile tale. Toţi ceilalţi din popor să se ducă fiecare acasă." (Judecatori 7:7)

     În vremea pe care o trăim, preţul se pune tot mai mult pe cantitate şi nu pe calitate. 

      Prieteni cât de mulţi la număr, dar nu contează că la un necaz nu mai rămân decat vreo doi, trei lângă noi. Oameni să fie cât de mulţi şi proşti dacă se poate să nu pună atâtea întrebări, atunci e s

şi mai bine. În biserici, membri cât de mulţi, fanfare şi coruri, că în aceasta îşi măsoară bisericile astăzi puterea, în numărul enoriaşilor pe care îl au şi nu în puterea Duhului lui Hristos.         

    

     Nu am iubit niciodată matematica, de aceea probabil am făcut teologia crezând că voi scăpa pentru totdeauna de ea, dar în Biblie am dat iar de matematică. Doar că aici e vorba de matematica lui Dumnezeu pe care o iubesc foarte mult.

    

     Erau 32.000 de oameni lângă Ghedeon cu care trebuia să meargă la luptă şi Dumnezeu îi vorbeşte spunându-i că sunt prea mulţi. Le dă liber fricoşilor şi pleacă acasă 22.000 de oameni rămânând doar 10.000. Îi coboară la apă şi acolo îi triază încă o dată rămânând doar 300 de inşi cu care Ghedeon trebuia să plece împotriva lui Madian care era în număr de 135.000 de oameni.(Jud.8:10)

     Aceasta e matematica lui Dumnezeu: calitate contra cantităţii. O matematică simplă atunci când Îl pui şi pe Dumnezeu în calcul. Martin Luther spunea: ,,Eu şi Dumnezeu formăm majoritatea.”

     Tu poţi întelege asta, că nu numărul dă biruinţa?

                                                                                                                                          Darius Filimon

    

     

Clientul unei ciorbe scumpe...

,,Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănânc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sunt rupt de oboseală.” Pentru aceea s-a dat lui Esau numele Edom.

Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întâi născut!”(Geneza 25:30,31)

     Dreptul unui întâi născut era că primea o parte dublă de avere faţă de ceilalti, plus că devenea şeful tribului. Era cel mai binecuvântat. Dar la ce să îmi folosească dreptul de întâi născut, când eu de fapt mor de foame? 

     Îl minţise Diavolul pe Esau spunându-i că e pe moarte şi el a crezut, dar el de fapt era doar rupt de oboseală. Noi spunem altfel când lipsim de la biserică: sunt rupt de oboseală, dar de fapt cei mai mulţi sunt morţi déjà. Işi mănâncă Esau ciorba, după care se ridică şi pleacă, dar fără binecuvântare. 

     Mersese pe premiza ,,ce-i în mână nu-i minciună”, sau ,,nu dau pasărea din mână pe cea de pe gard”. Pe calea pocăinţei este exact invers. Sunt momente în viaţă când trebuie să dai pasărea din mână pe cea de pe gard. Să arunci pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.(Eclesiastul 11:1) Greu de înţeles asta. Mai ales când eşti flămând. 

     Asta se numeşte credinţă. Să poţi să vezi cu ochii credinţei ceea ce nu poţi vedea cu ochii de carne. Se crezuse un mare afacerist Esau, mai mare şi ca Diavolul, dar realizase la urmă că nu echivala preţul ciorbei, cu dreptul de întâi născut. Era doar o chestiune de timp.

     E început de săptămână dragilor, dar să nu uitaţi că noi avem dreptul de întâi născut. Acolo la Calvar, ne-a născut Hristos pe noi întâia dată.

     Să ţineţi de acest drept şi cu mâinile şi cu dinţii, iar dacă nu îl aveţi încă, să vă faceţi rost degrabă de acest drept de întâi născut.

     Să nu vă fie mintea numai la ciorbe. Sufletul nu se satură cu asta…

Darius Filimon

Nu mergem la luptă? …Pierdem merindele.

,,Au luat merindele poporului şi trâmbiţele lui. Apoi Ghedeon a trimis pe toţi bărbaţii lui Israel, pe fiecare în cortul lui şi a ţinut pe cei trei sute de oameni. Tabăra lui Madian era jos în vale.” (Judecători: 7:8)

     Trebuiau să meargă la luptă împotriva lui Madian. Fuseseră treizeci şi două de mii de oameni, dar mai rămăseseră doar trei sute de oameni.

     Dumnezeu nu are nevoie de umpluturi. Nu suntem sarmale. Suntem Templul Duhului Sfânt. Dar noi stăm acasă şi nu ne implicăm în nimic. Nu venim la biserică, decât doar atunci când avem chef, facem ce vrem noi, nu avem nevoie de ,,comandanţi” că nu ne place supunerea. Doar că se întâmplă atunci ceva interesant, ce nu pot să înţeleagă mulţi. Cu cât se luptă mai mult pământeşte, lor tot nu li se ajunge. 

     Ceilalţi din popor care merg acasă, pierd merindea şi trâmbiţa. Trâmbiţele celor trei sute de oameni care au mers la luptă sunau biruinţă puţin mai târziu. Dar cei ce raman acasă ce trâmbiţează oare, tot biruinţă? Nu îi auziţi în cursul săptămânii după ce lipsesc de la Casa lui Dumnezeu trâmbiţând că nu le mai ajung banii? Că sunt bolnavi, că au nevoie de ajutor şi că nu mai văd soarele zâmbind printre norii care sunt deasupra familiei lor? Trâmbiţa bucuriei se schimbă in trâmbiţă de jale. Greu de priceput asta. 

     Şi din cele zece fecioare, doar cinci rămân cu untdelemn până la final, deoarece celelalte cinci s-au considerat singure înţelepte şi după calculul lor, ieşea că le va ajunge untdelemnul. Doar că…mirele zăbovise.

     Doar săptămâna e nouă, lupta nu. De doua mii de ani e aceeaşi numai oamenii se schimbă. Hristos nu. El este Comandantul nostru suprem. 

     Oşteni, fruntea sus şi înainte!

Darius Filimon

Ce putem învăța de la Diavolul?

Dacă tot învățăm de la Diavolul  numai prostii, de ce nu am învăța ceva folositor și anume:

Cunoaște foarte bine Biblia.

Pe streașina Templului, Diavolul vorbește cu Isus citând din Scriptură. O cunoaște și încă bine. Doar că nu o trăiește. O folosește în alte scopuri. Noi nu știm Biblia, dar încercăm să trăim o pocăința după ureche. Și falimentăm pe capete. Așa ajung cei mai mulți să spună că nu mai există vreo șansă pentru ce au făcut. Dacă am cunoaște Biblia, am ști că Dumnezeu a spus: ,,Eu iți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață; întoarce-te la Mine, căci eu te-am răscumpărat.”(Isaia 44:22) Atunci ai înțelege că trebuie doar să te întorci spre El.

Curajul de a veni la Isus.

Erau adunați într-o zi îngerii și Dumnezeu la o ședință.(Iov 1:6) Și vine Diavolul în mijlocul lor și se apropie de Dumnezeu. Diavolul, care împreună cu toți demonii, au un destin clar: iazul de foc. Cât curaj din partea Diavolului cel care fură, înjunghie, ispitește și încearcă să doboare de este cu putință chiar pe cei aleși. Si noi, ne-am pierdut curajul. Încă Îl putem simți pe Dumnezeu cu o mare dragoste și îndurare față de noi, dar totuși nu avem curaj. De ce nu îndrăznești? Dumnezeu, nu a refuzat pe nimeni niciodată. Vino la El…

Insistență înaintea lui Isus

În momentul când a ispitit pe Isus în pustie, de 3 ori s-a apropiat de El și a tot insistat ca să obțină ce ar fi vrut. E nevoie astăzi de insistență, nu de formalism.

Ilie a cerut ploaie până a venit!

David, căzuse în păcat dar a insistat pentru iertare și a cerut lui Dumnezeu să-i dea iarași bucuria mântuirii până ce-a simțit-o din nou.

Iacov, s-a luptat cu îngerul spunând că nu îl va lăsa să plece, până nu îl va binecuvânta.

Ana, era stearpă dar atât a insistat înaintea lui Dumnezeu ca să îi dea un copil, până ce Dumnezeu a ascultat-o. Așa a venit Samuel, care tâlmăcit înseamnă “Dumnezeu a ascultat.”

Asta e diferența. Diavoulul insistă la Dumnezeu, dar nu primește nimic. În schimb, tu, dacă vei bate, ți se va deschide. Dacă vei căuta, vei găsi. Dacă vei cere, ți se va da.

Dar pentru asta, nu uita….e nevoie: Să cunoști Biblia. Să ai curaj să vii la Isus. Să insiști atunci când pare că totul e închis. Atunci cerul se va deschide…

Darius Filimon

De preferat, să fii ca Toma…necredincios!

      Vremea în care trăim, da, este o vreme în care cei mai multi cred. Problema este că unii prea cred. O credinţă uşoară. Cred că tot ce zboară, se mănâncă.

     Un vânt uşor simţit lunea dimineaţa la cafea, care aduce o bârfa despre un slujitor al bisericii, sau despre oricine altcineva, îi face pe cei mai mulţi să-i dea crezare. Asta da credinţă!

     Mă întreb atunci, ce va fi când se va împlini ceea ce a spus Isus Hristos şi anume că, va veni vremea când se vor ridica hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor face semne mari şi minuni în aşa fel încât să înşele de este cu putinţă chiar pe cei aleşi.(Matei 24:23,24)

     Înţelegeţi dragilor, că sunt momente în viaţa şi situaţii, în care noi chiar trebuie să fim necredincioşi datorită credinţei pe care o avem în Hristos, dacă o avem.

     Nu îl mai acuzaţi atât de mult pe Toma că a avut nevoie de semne ca să creadă. Orice tâlhar răstignit avea semne în palme şi în picioare, dar Toma ştia că Hristosul lui răstignit, avea un semn distinctiv de toţi ceilalţi şi anume, semnul din coastă.

     Fiţi ca Toma, necredincioşi, în unele situaţii şi nu mai daţi crezare oricărui duh…

     Fiţi ca Toma şi să aveţi întotdeauna un semn distinctiv al Domnului Hristos prin care să Îl deosebiţi de alţi hristoşi mincinoşi, care vor face şi ei semne şi minuni, dar ca să înşele.

     Fiţi ca Toma şi spuneţi: Domnul meu şi Dumnezeul meu cu fapta şi nu cu buza.

     Toma, după această frumoasă declaraţie făcută Domnului, a plecat să misioneze în India, unde a murit moarte de martir. Noi, după declaraţiile pe care le facem duminica în biserică, plecăm, şi lunea şi marţea şi miercurea, fiecare are viaţa lui la şcoală, la servici, în societate, cu vecinul, etc..

…de preferat, să fii ca Toma!

Darius Filimon

Ochii şi urechile la mormânt!

15 „Femeie”, i-a zis Isus, „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”

16 Isus i-a zis: „Marie!” Ea s-a întors şi I-a zis în evreieşte: „Rabuni!”, adică: „Învăţătorule!”(Ioan 20:15,16)

           Ochii ei erau plini de lacrimi. Nu mai putea să vadă bine datorită lacrimilor care curgeau din ochii ei după ce văzuse mormântul gol. Când ai lacrimi în ochi, nu mai poţi vedea limpede. Nu mai poţi discerne nimic. Privirea iţi joacă feste...

           Înaintea ei stătea chiar Isus, dar ochii ei erau impiedicaţi să-L vadă. Credea că este grădinarul. În momentul în care Isus o strigă pe nume, ,,Marie!"...ea răspunde: ,,Rabuni!" - ,,Învăţătorule!" Abia atunci Îl recunoaşte, dar nu cu ochii, ci cu urechile. Ştia că este El, Isus, negreşit. Vocea Lui nu poate fi confundată. Isus spunea la un moment dat că “oile Mele, cunosc glasul Meu.”

           De atâtea ori ochii noştri işi pierd orice speranţă datorită lacrimilor pe care le varsă în urma groazei adusă de vestea unei boli care ne ameninţă, sau spaima că ne vom pierde locul de muncă, ori privirea tremurândă care e pironită lung în zare aşteptând întoarcerea celui risipitor şi nu mai putem discerne nimic cu ochii.

           În asemenea momente, rămâne o singură şansă pentru noi şi anume aceea de a înţelege cu urechile. Sunt promisiunile Lui, pe care urechea noastră le-a auzit şi care ne dau o speranţă atunci când ochii nu pot să mai creadă nimic. Vor înţelege urechile tale când vei primi vestea mult aşteptată. Vei şti, că numai El a putut lucra aşa…

           Ucenicii nu plângeau, dar le intrase groaza şi lor în ochi, atunci când au vazut şi ei mormântul gol. Dacă nu lăsau această groază să le cuprindă ochii, puteau observa detaliul care limpezea tot misterul. Ştergarul care fusese făcut sul şi pus într-un alt loc. Hoţii nu lasă prosopul din dulapul tău de sub care ţi-au furat banii, împăturit. Sau, ce mort pleacă din mormânt lăsând ştergarul făcut sul şi pus într-un alt loc? Era limpede….asta numai Cel ce a biruit boldul morţii, Isus Hristos fiul lui Dumnezeu putea să lucreze atât de curat.

           Când ochii tăi nu mai văd nimic, va trebui să auzi. Promisiunile Lui rămân în picioare.

….Hristos a înviat!

Darius Filimon